Accident grav în Bistrița: trei morți și doi răniți

1 iunie 2017 16:23   Național
Ultima actualizare:

O mașină în care se aflau cinci persoane a fost lovită de un tren în Municipiul Bistrița. În urma accidentului, trei dintre persoanele care se aflau în automobil au murit, iar celelalte două au fost grav rănite.

Digi 24 informează, potrivit News.ro, că la fața locului au fost trimise o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și patru autosanitare ale Serviciului Județean de Ambulanță. A fost totodată cerută și intervenția unui elicopter SMURD.

În urma impactului violent, cele cinci persoane care se aflau în mașină au rămas încarcerate, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Echipele de descarcerare au scos dintre resturile mașinii trei persoane deja decedate (două femei și un bărbat), iar ceilalți doi pasageri, un bărbat și o femeie, prezentau stop cardio-respirator. Răniții au fost preluați de ambulanțe și duși la spital.

Accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu o cale ferată.

Mai multe