Accident grav în Constanța! O fată de 17 ani a murit pe loc, alte patru persoane au fost rănite

26 aprilie 2021 8:23   Național
Ultima actualizare:

O fată de 17 ani a murit într-un accident produs duminică seară, la intrare în localitatea Ovidiu, județul Constanța, după ce șoferul ar fi încercat să întoarcă pe linia continuă. Alte patru persoane au fost răninte și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

 Accidentul a avut loc în jurul orei 20.40, pe DN 2A, în orașul Ovidiu. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, primul condus de un bărbat, de 26 de ani, iar cel de-al doilea, de un bărbat, de 23 de ani. 

În urma impactului a rezultat decesul unei tinere, de 17 ani, pasageră în primul autoturism, precum şi vătămarea corporală uşoară a 4 persoane (cei doi conducători auto, precum şi câte un pasager din fiecare autoturism). 

Celelalte patru persoane implicate în accident au suferit mai multe traumatisme și au fost transportate de urgență la spital, în stare de conștiență, a anunțat dr. Claudia Tatarici, de la Serviciul de Ambulanță al Județului Constanța.

Au intervenit o autospecială de stingere, o descarcerare, 2 echipaje SMURD B, un echipaj SAJ B și echipajul SMURD C, iar potrivit informațiilor oferite de martori, accidentul s-a produs atunci când șoferul, în mașina căruia se afla și adolescenta de 17 ani, a întors autoturismul pe linia continuă.

Mai multe