Accident grav în județul Bistrița-Năsăud. Au intervenit 10 ambulanțe
Un grav accident de circulație a avut loc marți seară, 13 decembrie, pe DN17, în dreptul localității Coldău din Bistrița-Năsăud. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit alte două mașini.
În urma impactului, patru persoane din cele 10 aflate în mașini au necesitat îngrijiri medicale la spital. Celelalte șase au fost investigate la fața locului, anunță dej24.ro.
Un echipaj de descarcerare și 10 ambulanțe au intervenit, alături de numeroase echipaje de poliție. ”În localitatea Coldău, pe direcția de mers spre Dej, un conducător auto în vârstă de 23 de ani, din județul Botoșani, într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu două autoturisme care circulau din sens opus. Patru persoane au fost primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi au fost transportate la spital. Șoferul din județul Botoșani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. Acesta a fost transportat la spital în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei cu exactitate”, a declarat pentru Dej24.ro Crina Maria Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ B-N.