Accident grav în judeţul Constanţa, soldat cu 2 morţi şi 16 răniţi

15 ianuarie 2020 10:52   Național
Ultima actualizare:

Ceaţa şi carosabilul alunecos au fost cauzele unui grav accident, care a avut loc miercuri dimineaţă, în judeţul Constanţa. Un microbuz s-a răsturnat în afara şoselei, optspezece persoane fiind rănite. Doi dintre pasageri au fost prinşi sub autovehicul şi ulterior după ce au fost descarcerate, au murit.

Potrivit Centrului Intotrafic, microbuzul s-ar fi răsturnat pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil alunecos. Drumul a fost blocat. Totodată, pe carosabil sunt semnalate porţiuni acoperite cu polei, iar circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă. Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cele două persoane prinse sub microbzul răsturnat au fost scoase, constatându-se decesul acestora. De asemenea, alte 18 persoane, cu multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele medicale şi duse la spital pentru investigaţii amănunţite. la locul accidentului au intervenit 4 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, un echipaj de descarcerare, o maşină de stingere, precum şi patru maşini de ambulanţă.

Mai multe