Accident grav în județul Iași, cu 13 răniți și un mort. A fost activat Planul Roșu
Marţi dimineaţă, 29 septembrie, în jurul orei 06:00, s-a produs un accident grav în localitatea ieșeană Lețcani, în care au fost implicate un autocamion, un autobuz și un micorbuz. Pompierii au activat Planul Roșu de Intervenție.
Un om a murit, iar alte 13 persoane au fost rănite, dintre care șase au fost transportate la spital.
Anca Vijiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi, a declarat, într-o intervenţie la Digi24, că din primele cercetări accidentul s-ar fi produs după ce şoferul unui TIR nu ar fi acordat prioritate unui autobuz, iar în urma impactului l-a proiectat într-un microbuz. Şoferul microbuzului a murit.
Pentru gestionarea situației au acționat două autospeciale de transport victime multiple, trei echipaje de prim ajutor calificat, o ambulanță terapie intensivă mobilă, una de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și alte trei ambulante ale serviciului județean de ambulanță.