Accident grav pe DN 13. Două TIR-uri și trei autoturisme, implicate

1 iulie 2016 19:17   Național
Ultima actualizare:

Pe DN 13, în apropierea localității Feldioara, două tiruri și trei autoturisme au fost implicate într-un accident foarte grav. Două dintre mașini au fost prinse și strivite de camioane, iar cea de-a treia a fost aruncată pe câmp.

Circulația a fost blocată, iar cozile de mașini s-au întins pe trei kilometri. Șoferul unui tir înmatriculat în Polonia nu a văzut că în fața lui erau orprite cele trei autoturisme și celălalt camion. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, comisarul-șef Liviu Naghi, a precizat pentru Agerpres că unul dintre TIR-uri stătea la semafor, iar în spatele acestuia erau autoturismele care au fost lovite de un alt tir care venea din spate, notează stirileprotv.ro.

Din primele informații, o persoană a fost scoasă în stare foarte gravă și a murit. "Șoferul autoturismului în care s-a izbit tirul, o femeie, a decedat. Al doilea autoturism a ricoșat pe un câmp în momentul lovirii și șoferul a scăpat cu răni ușoare. În cel de al treilea autoturism s-au aflat doi răniți, din care unul inconștient, intubat, ei fiind transportați la spital. Șoferul tirului care a izbit cele trei autoturisme a fost transportat și el la spital după ce i s-a făcut rău", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ.

Mai multe