Accident în Prahova cu o cisternă de combustibil. Patru victime, între care și un copil

8 august 2021 20:51   Național
Ultima actualizare:

Accident grav, duminică, în Cheia, județul Prahova, unde o cisternă plină cu benzină și motorină s-a izbit de o mașină care circula pe contrasens, scrie presa locală. Patru persoane au fost rănite grav, între care și un copil de 12 ani.

Din primele informații, un șofer de 21 de ani a intrat pe contrasens și a lovit cisterna, care circula regulamentar. Accidentul a avut loc duminică după-amiază, pe DN1 A, în Cheia.

„Cisterna este încărcată cu 10 tone de motorină și 14 tone de benzină, însă nu prezintă scurgeri de combustibil. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și trei ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă”, au transmis reprezentanții ISU Prahova, potrivit ziarului Incomod.

În urma impactului, patru persoane au fost rănite, printre care și un copil de 12 ani. „Femeia de 41 de ani, care era încarcerată, a fost scoasă din autoturism și i se execută manevre de resuscitare. Un tânăr de 20 de ani, lovit grav, și un copil de 12 ani, ambii ocupanți ai autoturismului, au fost transportați la spital”, au mai transmis reprezentanții ISU. Șoferul de 21 de ani a primit îngrijiri la locul accidentului și a refuzat transportul la spital. 

Mai multe