Accident șocat în Sibiu. Un bătrân fără permis a murit, după ce a lovit un alt autoturism

30 august 2023 9:28   Național

Polițiștii rutieri au intervenit, miercuri, 30 august, la un accident de circulație deosebit de grav, produs pe DJ 141, în afara localității Moșna din judeţul Sibiu. 

Șoferul a murit în accident 

Primele cercetări ale Poliției Sibiu arată că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Moșna spre Bârghiș, din cauze care urmează a fi stabilite, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Moșna, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 35 de ani, din Agnita, scrie Observatornews.ro

În urma impactului, șoferul a murit. Acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform IPJ. De asemenea, femeia de la volanul mașinii lovite a fost rănită și transportată la spital conștientă. Aceasta a suferit, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, un traumatism toracico-abdominal și multiple escoriații.

Accident la 2 Mai, doi tineri și-au pierdut viața 

Au trecut șapte zile de când cinci tineri au fost spulberați pe drumul dintre 2 Mai și Vama Veche de un tânăr care consumase droguri. Doi au murit pe loc, trei au ajuns la spital.

Cei doi tineri a căror viață a fost curmată aproape înainte de a începe au fost conduși pe ultimul drum de sute de tineri revoltați de impotența autorităților. „Din cauza voastră plecăm din țară”, au strigat tinerii. 

Vlad Pascu, șoferul drogat la volan care a accidentat mortal doi tineri în stațiunea 2 Mai a fost arestat preventiv pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Tragedie și în Alba 

Tragedia de la 2 Mai s-a repetat și în Alba. Un tânăr de 19 ani care conducea beat a lovit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şase persoane care mergeau pe marginea DN 1, la ieşire din localitatea Sântimbru, judeţul Alba. Trei tineri au murit, iar ceilalți trei au fost răniţi. Şoferul avea o concentraţie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai multe