Accident teribil în Cluj-Napoca. Copil de 12 ani spulberat pe trecerea de pietoni
Un accident grav de circulaţie a avut loc, miercuri, pe trecerea de pietoni din apropierea centrului comercial Iulius Mall din Cluj-Napoca. Un şofer de 20 de ani nu a acordat prioritate pietonilor, iar un copil de 12 ani a fost lovit în plin.
Trecerile de pietoni mai tot timpul aglomerate spre centrul comercial Iulius Mall din Cluj-Napoca, coroborate cu semafoarele care nu funcţionează de aproape şase ani, au fost la un pas să producă o tragedie, potrivit citynews.ro. Un şofer tânăr a izbit în plin un băiat de numai 12 ani care tocmai traversa strada regulamentar, iar acum minorul se află în stare gravă la spital.
"Un tânăr de 20 de ani din Cluj-Napoca nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare. Astfel, a surprins şi accidentat un minor de 12 ani, din municipiul Cluj-Napoca. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului", au declarat poliţiştii, potrivit romaniatv.net.