Accidente! Muşcaţi sau tăiaţi în timp ce sacrificau porcul

21 decembrie 2016 18:42   Național
Ultima actualizare:

Răzbunarea lui Ghiţă! Tăierea porcului a fost însoţită şi de accidente în câteva sate din ţară. Cele mai multe sunt plăgi tăiate din cauza manipulării neglijente a cuţitelor cu care erau sacrificaţi porcii. În loc să tranşeze carnea pentru masa de Crăciun, sătenii au ajuns la spital.

În ultima săptămână, la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi au fost îngrijiţi zece pacienţi care s-au tăiat ori care s-au lovit după ce au căzut lângă porc.

> La Tomeşti, Constantin A. (50 de ani) a fost preluat în comă de lângă porcul pe care urma să-l taie. După ce consumase alcool, săteanul s-a împiedicat şi s-a lovit cu capul de o bordură de beton. „Bărbatul a fost adus de la domiciliu în comă traumatică. Pacientul era cu etilism acut şi prezenta un hematom subdural. A fost transferat într-o clinică de specialitate”, explică profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef la UPU. Pacientul urma să fie operat, scrie adevarul.ro.

> Un alt bărbat care a ajuns la UPU era muşcat de porc. Bărbatul încerca să înjunghie animalul, iar acesta l-a prins cu colţii de picior. Victima a fost vaccinată antitetanos, apoi chirurgii plasticieni i-au suturat plaga. Ulterior, bărbatul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, pentru tratament antirabic.

> Un tânăr de 28 de ani, beat criţă, a căzut în nas în timp ce se învârtea în jurul porcului pârjolit. După primele îngrijiri, tânărul a rămas internat în secţia clinică ORL a unităţii medicale. Pacientul prezenta o fractură de piramidă nazală, după ce a alunecat şi a căzut în nas, având o alcoolemie de 3 la mie.

> Un pacient în vârstă de 50 de ani avea o tăietură în palma stângă, de la cuţitul pregătit pentru sacrificarea animalului. „Plaga a fost suturată de colegii plasticieni şi pacientul a mers la domiciliu”, spune doctorul Diana Cimpoeşu.

Mai multe