Acest medic a operat o bătrână la piciorul sănătos

7 noiembrie 2014 21:53   Național
Ultima actualizare:

S-a dus să se opereze la piciorul rupt, dar s-a trezit cu ditamai tăietura pe cel sănătos. I s-a întâmplat unei bătrâne de 85 de ani, din judeţul Sălaj. Medicul care a comis grava eroare este chiar şeful secţiei de ortopedie a spitalului din Baia Mare.

Unde dai şi unde crapă! A căzut în casă şi ajuns de urgenţă la Spitalul Judeţean Baia Mare cu fractură la piciorul stâng.

Cum la 85 de ani oasele sunt fragile şi nu se refac doar cu un simplu gips, femeia a fost băgată imediat în sala de operaţie. Şeful Secţiei de Ortopedie a unităţii medicale, Dragoş Radu, i-a introdus o tijă metalică. După două zile de la intervenţia chirurgicală, nepoata bătrânei a constatat cu stupoare că fusese operat piciorul drept, cel sănătos.

Familia victimei poate cere despăgubiri

”Prima dată când am ridicat pătura şi am verificat-o pe bunica, am văzut că era operată la piciorul drept. Nu mai ştiam în acel moment dacă nu îmi amintesc eu bine, dacă operaţia într-adevăr trebuia la piciorul drept sau la cel stâng. Mi-am sunat familia, toata lumea îşi amintea piciorul stâng. Bunica era operată la dreptul”, a spus nepoata victimei, citată de Antena 3.

Ziua următoare femeia a fost supusă unei noi intervenţii chirurgicale, iar de data asta medicul a operat-o cu succes. Acesta nu a dorit, însă, să dea nici o explicaţie. ”Lucrurile astea trebuie să le discutaţi cu conducerea spitalului. Nu sunt autorizat să dau declaraţii”, s-a scuzat doctorul în faţa jurnaliştilor. Cazul va fi anchetat de Colegiul Medicilor din Maramureş. În plus, familia bătrânei îl poate da în judecată pe ortoped şi să-i ceară despăgubiri importante.

"Domnul doctor şi-a recunoscut fapta"

Managerul spitalului a declarat că situaţia creată este una reală, dar că medicului implicat îi pare rău de cele întâmplate. ”Este vorba despre o eroare medicală pe care domnul doctor şi-a recunoscut-o şi regretă ce s-a întâmplat. Am demarat procedurile necesare unei anchete interne şi sesizarea consiliului de etică a spitalului, care, probabil, va sesiza Colegiul Medicilor”.

Mai multe