Acesta e şantierul care a împlinit 9 ani! FOTO

23 martie 2015 22:05   Național
Ultima actualizare:

Au început lucrarea în 2006 şi după nouă ani nu au reuşit să termine cei 2,4 km ai drumului. Este povestea scurtă a celui mai vechi şantier din Capitală, iar reporterii Click! l-au vizitat să îi afle ”secretul”. Oficial, străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu ar fi trebuit să fie gata în doi ani.

Lărgirea Bd. Nicolae Grigorescu la trei benzi, de la intersecţia cu str. Camil Ressu şi Bd Th. Pallady şi până la râul Dâmboviţa. Pasaj cu două benzi pe sens şi două poduri în lateralele sale tot cu câte două benzi pe sens, peste albia râului. O nouă arteră, Splai Dudescu, cu câte două benzi pe sens, care se va continua prin spatele serelor Berceni până la intersecţia Şos. Olteniţei-Şos. Vitan-Bârzeşti. Cam asta ar fi trebuit realizat din 2006 până în 2008. Nici gând să fie ceva gata! ”Şantierul a fost oprit patru ani pentru că au fost probleme cu exproprierile. Acum am rezolvat totul, toate terenurile sunt ale noastre, dar au apărut probleme cu reţelele, mai ales cele electrice”, povesteşte supărat Ion Dedu, şeful Departamentului Transporturi al Primăriei Capitalei. 

Ultimul termen de finalizare este sfârşitul anului, dar ritmul în care se lucrează transformă această promisiune într-un scenariu SF. Pe porţiunea care ar trebui lărgită strada este plină de gropi şi brăzdată de şanţuri adânci. Doar câţiva muncitori plasaţi ici-colo şi două-trei utilaje amintesc că pe acest drum se mai lucrează. Singurul loc unde se munceşte în forţă e la pasajul rutier peste Dâmboviţa. Cele două poduri peste râu sunt şi ele deocamdată la stadiul de proiect. Reprezentanţii Primăriei Capitalei sunt totuşi optimişti. Dacă în 2006, investiţia era calculată la 118 milioane de lei, acum Municipalitatea estimează un cost al investiţiei de peste 365 de milioane de lei.

Mai multe