Acum 51 de ani, Ceauşescu s-a opus invadării Cehoslovaciei de către sovietici
La ora 6.30 a dimineţii de 21 august 1968, conducerea Partidului Comunist Român în frunte cu secretarul general, Nicolae Ceauşescu, dezbătea deja criza creată prin invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia, în frunte cu „zbirul lagărului comunist”, Uniunea Sovietică. Cu doar 5 zile înainte, chiar liderul român parafase la Praga un Tratat de Prietenie cu cehoslovacii. “Acu-i rândul meu”, ar fi spus Ceauşescu în acea dimineaţă.
Scopul intervenţiei armate a ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, echivalentul comunist al NATO, din noaptea de 20 spre 21 august 1968, era înăbuşirea reformelor liberale începute încă din primăvara acelui an de liderii cehoslovaci conduşi de primul secretar al Partidului Comunist Cehoslovac, Alexander Dubcek. Între 5.000 şi 7.000 de tancuri sovietice şi 500.000 de soldaţi, în majoritate aparținând URSS, dar şi din Bulgaria, Polonia, RDG şi Ungaria, au avut sarcina de a pedepsi “ieşirea din front” cehoslovacă, ce propunea o relaxare cu multe elemente democratie a sistemului, intrată în istorie drept „Primăvara de la Praga”.
„Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală”
Câteva ore mai târziu, Ceauşescu îşi trăia, de la “balconul CC-ului”, momentul său maxim de glorie politică şi de simpatie populară. Înconjurat de toţi membrii marcanţi ai partidului, el “exploda”, pur şi simplu, împotriva invadării Cehoslovaciei, hipnotizând zecile de mii de români aflaţi în Piaţa Republicii - devenită, după ’89, Piaţa Palatului - şi alte milioane strânse în faţa televizoarelor.
“Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. (…) S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluţiei. Se vor găsi poate mâine unii care să spună că şi aici, în această adunare, se manifestă tendinţe contrarevoluţionare. Răspundem tuturor: întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre!”, a tunat liderul român. Îndrăzneala lui de a critica deschis şi categoric acţiunile celorlalte state socialiste, în frunte cu “Marele Urs” de la Răsărit, ce-l avea la conducere pe durul Leonid Brejnev, i-a făcut pe majoritatea românilor să creadă în Ceauşescu şi în politica lui, fie doar şi pentru o zi. Iar pe guvernele occidentale “să-l ia în braţe”, pentru ani buni, pe cel care devenea, printr-o singură mişcare, “băiatul teribil” al Estului, cel care îndrăznise să sfideze colosul sovietic. Mulţi ani mai târziu, unii lideri comunişti români, prezenţi în “balconul CC-ului” în acea zi, aveau să spună că Ceauşescu s-a înflăcărat singur, în vâltoarea discursului, vorbind despre lucruri ce nu fuseseră hotărâte în acel fel în Comitetul Central al PCR. “L-a luat limba pe dinainte”, declara, după Revoluția din 1989, Alexandru Bârlădeanu, membru al CC al PCR și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri la acea dată. “Însă a prins foarte bine la lume”, mai recunoştea Bârlădeanu, unul dintre ideologii FSN de după 1990. Aşa se face că pe 21 august 1968, Nicolae Ceauşescu avea propriul popor de partea lui. 21 de ani mai târziu, tot într-o zi de 21, dar de decembrie, în 1989, din acelaşi balcon, Ceauşescu nu mai găsea pe nimeni care să-l asculte. Iar acelaşi popor, ajutat și de „prieteni”, îl trimitea la moarte.
Citește și
Aici a învăţat Nicolae Ceauşescu meseria de cizmar. Atelierul este și astăzi în picioare