Acum e obligatorie. Totul despre înscrierea în clasa «zero»
Părinţii ai căror copii împlinesc 6 ani până la 31 august pot să pregătească dosarul de înscriere în clasa pregătitoare. Noutatea din acest an este că proiectul Ministerului Educaţiei nu mai prevede excepţia ca un copil care nu a urmat cursurile clasei pregătitoare să poată fi înscris direct în clasa I. Click! vă spune ce trebuie să faceţi.
Trebuie să ştiţi că fiecare copil are locul său în şcoala de domiciliu. În cazul în care doriţi să îl înscrieţi la altă şcoală, pe care o alegeţi din motive personale şi nu se va putea, locul său este garantat la unitatea de învăţământ de lângă locuinţă.
- Pasul 1: Vă informaţi. În 22 februarie, va avea loc afişarea, la sediul şcolilor şi al inspectoratului şcolar şi pe site-ul acestora, programului de completare a cererilor, numărul de clase şi de locuri.
- Pasul 2: Depuneţi dosarul de înscriere. Între 29 februarie şi 18 martie, părinţii copiilor care urmează să fie înscrişi în clasa pregătitoare trebuie să completeze, online sau la şcoala la care solicită înscrierea, cererile tip de înscriere. Acestea vor fi validate zilnic, între orele 8.00-20.00 (luni-vineri), 9.00-13.00 (sâmbăta). În cazul în care aţi făcut cererea online, trebuie să ajungeţi până în ultima zi la şcoală să o semnaţi.
- Pasul 3: Repartizarea în şcoala de domiciliu. Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare va începe în 21 martie, când Comisia naţională va procesa cererile-tip de înscriere şi va repartiza la şcoala de circumscripţie copiii ai căror părinţi au solicitat acest lucru. Între 22 şi 24 martie va avea loc analiza cererilor la alte şcoli decât cele de domiciliu. În funcţie de numărul de locuri libere, de dosare şi de criteriile proprii ale şcolilor, se face aprobarea sau respingerea cererilor. Vor fi favorizaţi, de regulă, copiii care au un frate deja înscris în respectiva unitate.
- Pasul 4: Afişarea repartizărilor. În zilele de 25 şi 26 martie, în şcoli şi pe site-ul inspectoratului şcolar, se vor afişa candidaţii înmatriculaţi, numărul de locuri rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.
- Pasul 5: Încă o repartizare. În data de 29 martie, va începe etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare pentru copiii care nu au fost cuprinşi în nici o unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Între 30 martie şi 8 aprilie, vor fi depuse cererile-tip de înscriere, la secretariatul şcolii aflată pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua.
- Între 11 -15 aprilie vor fi procesate, în limita locurilor disponibile. În 15 aprilie, vor fi afişate la şcoală listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.
- Pasul 6: Se rezolvă ultimele dosare. În perioada 18 - 22 aprilie, vor fi centralizate şi soluţionate de către inspectoratul şcolar cererile părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.
Click! spune: Dacă nu vă convine calendarul propus de Ministerul Educaţiei, aveţi timp până la 25 ianuarie să faceţi propuneri, la adresa inscriere.inv.primar@gov.edu.ro.