Acuzații grave la Spitalul Județean Suceava: Reguli încălcate și testări pe ”pile”

31 martie 2020 18:28   Național
Ultima actualizare:

Apar noi detalii revoltătoare din ancheta declanșată de procurori la Spitalul Județean din Suceava, unde sute de medici și pacienți au fost contaminați cu coronavirus. Oamenii legii spun că multe reguli au fost încălcate, iar testele pentru coronavirus au fost făcute discreționar.

Parchetul Tribunalului Suceava a anunțat extinderea anchetei penale pentru abuz în serviciu și fals intelectual, după raportarea unui număr foarte mare de decese la Spitalul Județean la câteva zile de la moartea pacienților. 29 de persoane decedate din cauza Covid-19 erau din Suceava.

Procurorii spun că aceste decese au legătură cu "activitatea ilicită" a funcționarilor din Spitalul Judeţean şi din Direcţia de Sănătate Publică Suceava, care au încălcat mai multe reglementări legale privind izolarea, testarea, carantina şi internarea. Procurorii afirmă că pacienți infectați cu COVID nu au fost internați în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava, anunță hotnews.ro.

Acuzațiile aduse de procurorii suceveni, care au deschis un dosar în rem încă de săptămâna trecută, sunt de zădărnicire a combaterii bolilor, în formă agravată, aptele sesizate au fost încadrate într-o formă agravată, abuz în serviciu și fals intelectual.

Anchetatorii vorbesc despre nereguli grave ale reprezentanților spitalului și ai Direcției de Sănătate Publică.

Cercetările au fost extinse după ce procurorii au descoperit că la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienţi care au fost confirmaţi pozitiv în urma testării pentru Covid-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât şi ulterior acesteia.

„La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfăşurată de funcţionarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum şi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020”, se arată în comunicatul parchetului.

Procurorii au analizat împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecţia cu COVID-19 și spun că au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, în timp ce probele recoltate unor angajați ai Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activitățile de prevenire și combatere a infecției virale cu noul coronavirus.

De asemenea, s-a descoperit că funcţionari publici din cadrul Spitalului Judeţean Suceava şi Direcţiei de Sănătate Publică Suceava au încălcat reglementările legale privind izolarea, carantinarea şi internarea în unităţi medicale a persoanelor suspecte sau confirmate cu infecţia COVID-19, în sensul că persoane confirmate pozitiv nu au fost internate în fapt în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava, mai spun procurorii.

Procurorii au mai arătat că „în gestionarea anchetei se are în vedere clarificarea situaţiei de fapt sub toate aspectele, însă, având în vedere situaţia critică în care se află municipiul Suceava, este prioritar ca toate cadrele medicale să-şi îndeplinească cu maximă diligenţă obligaţiile de serviciu, fără a fi supuse unor presiuni suplimentare în acest moment”.

În Suceava și opt comune limitrofe a fost instituită instituită carantină totală, în condițiile în care acolo s-au înregistrat aproximativ un sfert din numărul total al cazurilor de Covid-19. Autoritățile spun însă că alte peste 1.000 de persone care au venit din țări afectate de coronavirus ar fi contaminate, însă nu au fost testate și izolate, iar acestea pot împrăștia coronavirusul.

Citește și: 

România se află în scenariul 4. Ce măsuri noi vor intra în vigoare

Gest admirabil al lui Gigi Becali! A sărit în ajutorul unui om care a leșinat pe stradă. Imaginile sunt emoționante EXCLUSIV

Mai multe