Adeverinţa Dianei Şoşoacă de a nu purta mască nu este valabilă. Ce decizie a luat Senatul
După se senatorul Diana Șoșoacă a prezentat o adeverință medicală cu care motivează ieșirea în public fără să poarte mască de protecție, făcând acest lucru și luni, 21 decembrie, la prima sa ședință de Senat, DSP a pornit o anchetă în acest sens, în vedere confirmării autenticității adeverinței respective.
Răspunsul venit din partea Direcției de Sănătate Publică este că senatoarea AUR Diana Șoșoacă trebuie să poarte mască în Parlament, deoarece adeverința pe care a prezentat-o și prin care era exceptată de la purtarea măștii a fost emisă de medicul de familie și nu de medicul de medicina muncii de la Senat, a declarat pentru Digi24 Iulia Scântei (PNL), președinta comisiei de validare din Senat.
Ce răspuns a oferit DSP după ancheta cu privire la adeverința Dianei Șoșoacă
„I-am solicitat să poarte mască, lucru cu privire la care s-a conformat și, pe durata ședinței, până când a venit răspunsul, a purtat masca de protecție.
A purtat și ulterior, pentru că răspunsul pe care i l-am înmânat personal, primit din partea DSP București, atestă că emitentul nu este emitentul legal al unei astfel de adeverințe, cu privire la efectul exceptării măștii, întrucât nu medicul de familie este cel competent să excepteze o persoană, pe baza adeverinței, de la purtarea măștii, ci medicul de medicină a muncii din cadrul Senatului.
Acela este medicul care, pe baza recomandărilor medicului specialist, va stabili dacă acel diagnostic stabilit de medicul de familie, identificat numeric codat, corespunde categoriei de boli care ar afecta capacitatea de oxigenare”, a spus Scântei la Digi24.
„(..) Domnia sa este obligată să se adreseze medicului de medicina muncii din cadrul Senatului, acela este singurul competent. Până la obținerea acestui aviz medical, adeverința medicală nu poate fi folosită pentru participare fără mască de protecție în sălile de plen sau în sălile comisiilor”, a adăugat ea.
Diana Șoșoacă a stat în sala de plen fără să poarte mască. În momentul depunerii jurământului, ea a spus că „obligativitatea purtării măștii încalcă Constituția României”.
Mai mulți senatori s-au plâns de acest lucru, pentru că suferă de boli cronice și se simt în pericol atunci când alți colegi nu poartă mască. Astfel, atât Senatul, cât și premierul interimar Nicolae Ciucă, au cerut Ministerului Sănătății și DSP să verifice adeverința prin intermediul căreia senatoarea Diana Șoșoacă motiva lipsa purtatului măștii.
Scântei a explicat că nu a sesizat poliția cu privire la faptul că Diana Șoșoacă nu a purtat mască, dar că „se poate dispune o sesizare din oficiu.”