Adio, gară ca la Bruxelles!

30 iulie 2014 22:48   Național
Ultima actualizare:

Proiectele măreţe mor din faşă. La fel s-a întâmplat şi cu Gara de Nord, din Capitală. Dacă anul trecut se anunţa cu surle şi trâmbiţe că cel mai mare nord feroviar din ţară va intra în modernizări şi va arăta ca un mall, acum aflăm că nu există bani pentru aşa ceva.

Transformarea principalului punct feroviar al României într-un complex multifuncţional, format din gară, spaţii comerciale ultramoderne, hotel şi muzeu, a ieşit din planurile autorităţilor. După ce a plătit bani grei pentru realizarea studiului de fezabilitate, în jur de un milion de euro, conducerea CFR va comanda un alt proiect, dar nu se ştie când. ”Este un proiect care nu este început şi despre care nu se mai ştie nimic”, au spus, pentru Click!, surse din cadrul CFR.

Cel realizat de compania belgiană Euro Station s-a făcut fără licitaţie, iar Ministerul Justiţiei s-a sesizat şi a oprit totul. Pe lângă asta, nici bani nu sunt disponibili. Ar fi nevoie de 1,3 miliarde de euro.

Pe lângă zeci de magazine ca la mall, în cadrul proiectului erau incluse lucrări de îngropare a celor 14 linii de cale ferată, dar şi construirea unui tunel care să facă legătura cu celelalte două gări: Progresul şi Obor. În plus, o cupolă de sticlă ar fi unit Gara de Nord de Basarab. Ştefan Roşeanu, consultant pe segmentul de transport feroviar la Bruxelles, spune că de finanţare s-ar putea face rost.

„Pe proiecţia de buget 2014-2020, Gara de Nord ar putea să beneficieze de fonduri europene. Şi, ca să aibă succes, CFR trebuie să facă în asociere cu Primăria Capitalei“, a declarat Roşeanu, pentru Capital. Până atunci, Gara de Nord „trăieşte” din cârpeli: s-au vopsit stâlpii, s-au schimbat scaunele rupte, s-au înlocuit luminatoarele de sticlă cu unele de policarbonată şi s-a reparat acoperişul prin care ploua.

Mai multe