Adio, pensii speciale pentru aleșii locali!
Curtea Constituțională (CC) a discutat astăzi sesizarea făcută de Guvern privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Magistrații consideră că nu e cazul pentru așa ceva, astfel că aleșii locali și-au luat adio de la ele.
Curtea Constituţională a decis că legea prin care sunt introduse pensii pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea înaintată de Guvern.
Potrivit unor surse, decizia, care nu a fost încă facută publică, urmează să fie înaintată Guvernului.
Legea pensiilor pentru aleşii locali va intra din nou în dezbaterea Parlamentului, pentru a pune de acord decizia magistraţilor de la CC cu actul normativ.
Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, CC în legătură cu obiecţiuni privind Legea pensiilor special.
Potrivit Executivului, sesizarea viaza încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiţi aleşi locali şi ridic problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar fi adus la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei.
Conform Legii privind statutul aleşilor locali, adoptate de Senat, ca for decizional, în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, preşedinţii de Consilii judeţe şi vicepreşedinţii acestora care îndeplinesc condiţiile vârstei de pensionare ar fi putut să primească, la încetarea mandatului, o pensie specială în acelaşi regim cu senatorii şi deputaţii.
Potrivit calculelor Mediafax, pensiile speciale s-ar fi încadrat între 1.500 și 6.500 de lei.