Adio, permis de conducere! Examinările s-au suspendat până în aprilie
Coronavirusul a dat peste cap și examinările pentru permisele de conducere. Cei care erau programați să dea proba teoretică și practică în această perioadă mai au de așteptat cel puțin o lună. Examinările s-au suspendat până în aprilie.
Orice activitate care presupune intercaționarea umană este evitată. Nici polițiștii care sunt implicați în examenele auto nu mai vin la serviciu.
Cei de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au anunțat că, începând de astăzi, 17 martie, se suspendă examinarea pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și proba practică, la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire, în funcție de evoluția situației.
Elevii vor fi reprogramați pentru a obține permisul
”Persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, cu informarea acestora în timp util, de către serviciile publice comunitare, prin site-ul www.drpciv.ro, site-urile Instituției Prefectului și cu sprijinul mass-mediei centrale și locale. Detalii suplimentare vor fi comunicate la finalizarea perioadei de suspendare și/sau de încetare a situației de urgență, la nivel național”, au transmis reprezentanții DRPCIV.
De asemenea, pentru respectarea măsurilor privind evitarea aglomerarii la ghișee și dezinfectarea zonelor/spațiilor destinate publicului, programul de lucru cu publicul se va prelungi la toate serviciile publice comunitare teritoriale până la ora 19.00.