Adio, speculanţi în pieţe! Controale în Bucureşti
În pieţele din Bucureşti era un adevărat haos: plin de speculanţi, la tarabe nu erau afişate preţurile, iar cântarul, de cele mai multe ori, măsluit. Ca să-i pună la punct pe comercianţi, autorităţile au înfiinţat Poliţia Pieţelor. Reporterii Click! au însoţit, ieri, o echipă de control în Piaţa Progresul.
S-au dus vremurile când oricine putea să vândă în pieţe fructe şi legume aduse cine ştie de unde. Acum, ori ai certificat de producător, ori îţi faci o firmă autorizată cu domeniu de activitate agricol.
Altfel, nu mai ai ce căuta la tarabele din sectorul 4. De trei săptămâni a fost înfiinţată Poliţia Pieţelor. Cinci angajaţi în uniformă îi verifică pe comercianţi la sânge. Le iau documentele la puricat, cântarele, pentru ca nu cumva să fie "aranjate" şi sunt atenţi ca pe toate produsele să existe preţuri.
Cântarele au fost controlate pentru ca nu cumva să fie măsluite
Zambilele nu aveau preţ pe ele şi au fost confiscate
"În ultimele săptămâni am găsit multe nereguli. Pieţarii furau clienţii la cântar chiar şi cu 300 de grame. I-am amendat şi au văzut că nu e de joacă", ne-a declarat Adrian Ionescu, şeful Poliţiei Locale sector 4, care, mai nou, are în subordine şi pieţele.
În Piaţa Progresul am fost şi noi, ieri, în control, alături de poliţişti. Marfa fără preţ a fost confiscată, iar cântarele au fost verificate pe toate părţile. Pentru cele depistate că nu mai fuseseră controlate metrologic în ultimul an, ţăranii au fost amendaţi cu 6.000 de lei. De la razie nu au fost excluse nici magazinele alimentare din pieţe. Poliţiştii au vrut să vadă dacă produsele din carne nu erau cumva expirate.
Sesizările sunt rezolvate pe loc
Dacă vă faceţi cumpărăturile dintr-o piaţă din sectorul 4 şi marfa nu este calitate sau vi se pare că aţi fost furat la cântar, puteţi face sesizare la Poliţia Pieţelor, la numărul de telefon gratuit 021/9441, între orele 7.00-19.00. La faţa locului va ajunge imediat o echipă, care îl va controla pe comerciantul cu probleme.
Pieţele unde poţi chema poliţiştii
Piaţa Progresul; Piaţa Sudului ; Piaţa Berceni-Olteniţa; Piaţa Timpuri Noi; Piaţa Norilor; Piaţa Străduinţei; Piaţa Apărătorii Patriei; Piaţa Covasna; Piaţa Reşiţa.