Admitere liceu 2020. Cum se face repartizarea computerizată
Repartizarea computerizată la Admiterea la liceu 2020 se va face pe 10 iulie, însă, până atunci, elevii trebuie să completeze fișele de înscriere. Iată ce trebuie să știe candidații!
După verificări multiple şi corectarea erorilor semnalate are loc repartizarea computerizată. Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie.
Pentru fiecare elev se caută prima opţiune de pe lista unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune, potrivit ghidului prezentat de Ministerul Educației.
Dacă la un moment dat există vreun elev căruia opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la niciun liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V - VIII, care are o pondere de 20%.
Admitere liceu 2020. Calendarul repartizării computerizate
- Potrivit calendarului oficial al admiterii la liceu 2020, în intervalul 2-8 iulie elevii vor trebui să completeze fișele cu opțiuni pentru repartizarea computerizată la licee. Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă elevii și trebuie să-l facă corect. Dacă fac greșeli, acestea I-ar putea costa extrem de scump. Completarea opțiunilor se poate face fie în unitatea de învățământ absolvită, fie prin formular transmis electronic. Absolvenții care doresc să participe la admitere într-un alt județ vor completa fișele de înscriere în aceeași perioadă, 2-8 iulie 2020, fie la unitatea de învățământ de proveniență, fie vor transmite electronic opțiunile la unitatea de învățământ absolvită sau, doar în situații excepționale, la centrul special de înscriere din județul în care doresc să participe.
- Pe 6 iulie are loc repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi și pe locurile distinct alocate candidaților cu CES (cerințe speciale).
- 8 iulie este termenul limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată.
- Pe 10 iulie are loc repartizarea computerizată a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor.
- Între 13-20 iulie se depun și se transmit dosarele de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
- Între 22-24 iulie are loc rezolvarea de către comisia de admitere județeană a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
Calculul mediei de admitere la liceu 2020 se face astfel:
MA= 0,2 × ABS + 0,8 × EN
unde:
MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.
Repartizarea computerizată a elevilor care dau admiretea la liceu în 2020 are loc la 10 iulie, iar candidații, pentru a avea șanse cât mai mari să intre la clasele pe care și le doresc, trebuie să completeze corect fișele cu opțiuni.