Adrian Năstase, operat pe cord deschis! Cum se simte fostul premier

25 martie 2015 14:59   Național
Ultima actualizare:

Fostul premier al României a fost supus unei intervenţii chirurgicale complicate pe cord deschis. Adrian Năstase are de mai mulţi ani probleme cardiace, iar în urmă cu câteva zile s-a internat la o clinică din afara Capitalei pentru a scăpa de coşmarul prin care trece de trei ani.

Adrian Năstase a povestit pe blocul personal că s-a operat recent pe cord, iar medicii i-au montat un stent, în prezent fiind stabilizat.

"Raţiunea medicală pentru care am plecat din București, săptămana trecută, s-a încheiat prin instalarea unui stent. Nu a fost foarte plăcut, dar a trecut. De fapt, era o operație pe care ar fi trebuit să o fac în urmă cu trei ani, atunci când am descoperit despre ce era vorba. În fine…Vă mulţumesc pentru gândurile bune şi încurajările pe care mi le-ați trimis", a scris fostul premier pe blogul personal.

În vara lui 2012, Adrian Năstase a trecut la mustaţă pe lângă moarte. Fostul premier s-a împuşcat în gât, încercând să se sinucidă, la scurt timp după ce a aflat că va fi arestat în dosarul Trofeul Calităţii: 2 ani de închisoare cu executare. După ce doi poliţişti s-au dus la reşedinţa din Zambaccian a fostului premier şi i-au înmânat mandatul de executare, Adrian Năstase a cerut voie să meargă în bibliotecă să îşi ia nişte cărţi. I s-a permis, dar unuia dintre poliţişti i s-a părut la un moment dat ceva în neregulă şi a intrat în încăpere.  Adrian Năstase a vrut să se împuşte în cap, poliţistul a intervenit şi traiectoria glonţului a fost, astfel, schimbată, iar fost premier s-a împuşcat în gât. A fost transportat la Spitalul Floreasca, unde încă de pe atunci, medicii l-au sfătuit să fie mai atent pentru că prezintă un risc ridicat de a face infarct. 

Adrian Năstase a fost internat o săptămână, ulterior fiind dus la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce Tribunalul Bucureşti a stabilit că spitalizarea lui nu împiedică punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei.

La 18 martie 2013, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

La 6 ianuarie 2014, Adrian Năstase a fost din nou încarcerat, după ce a fost condamnat, în dosarul "Zambaccian", la patru ani de închisoare cu executare. La 21 august 2014, Adrian Năstase a fost eliberat condiţionat, după ce a executat o treime din pedeapsă.

Mai multe