Afacere inedită în Timişoara! Apeşi pe buton şi îţi faci căţelul lună!

25 februarie 2020 20:35   Național
Ultima actualizare:

Selectezi programul dorit, plăteşti 10 lei pentru cinci minute şi începi operaţiunea de spălare. Nimic spectaculos până aici, numai că nu e vorba de spălarea maşinii, ci a câinelui! Un tânăr din Timişoara a accesat o finanţare nerambursabilă de 200.000 de lei, prin Start-up Nation, pentru a deschide două spălătorii pentru animale de companie.

Inedit! Ideea de spălătorie pentru animalul de companie este pe cât de simplă, pe atât de practică. Afacerea a fost pusă pe picioare de Gabriel Sorin Birlan, care a depus proiectul pentru finanţare nerambursabilă prin Start-Up Nation, un program iniţiat de Guvernul României prin Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Planul lui Birlan a trecut de selecţie, iar tânărul antreprenor a primit 42.000 de euro pentru a demara afacerea în 2020. 

„Ideea mi-a venit cumva dintr-o necesitate. Am patru câini şi mereu am probleme când trebuie să-i spăl. Am şi un cane corso mare. Mereu făceam murdărie prin casă, atunci când îi spălam. Era destul de greu”, povesteşte Gabriel Birlan pentru adevarul.ro. “Îi mai duceam la un salon de toaletare pentru câini, dar plăteam 120 de lei pentru o spălare. Am căutat pe net să văd dacă nu există altă soluţie. Aşa am dat de spălătoria în regim self-service. Există aşa ceva la Cluj, Bucureşti şi Braşov. Am depus proiectul pentru finanţare prin fonduri Start-Up Nation pentru IMM-uri. Şi am avut noroc să mi se aprobe planul”, explică tânărul din Timişoara. 

Din banii primiţi, Birlan a putut deschide două spălătorii. Una în Timişoara, pe strada Lidia, iar una în comuna periurbană Dumbrăviţa. „Am achiziţionat cele două containere, am cumpărat echipamentul de la o firmă din Cluj şi am obţinut toate avizele. Am dat deja drumul la spălătoria de pe strada Lidia, iar la sfârşitul acestei săptămâni o să fie gata de inaugurare şi cea de la Dumbrăviţa”, încheie Birlan.

Apa are temperatura de 35 de grade Celsius

Spălarea animăluţului nu e complicată. Alegi programul (spălare cu şampon, clătire, balsam, deparazitare, uscător), plăteşti cu bani cash sau cu cardul (10 lei pentru cinci minute), introduci câinele în vană şi începi operaţiunea de spălare. Temperatura în interior este optimă, apa are 35 de grade Celsius, astfel că spălatul se face confortabil. Câinele aşezat în cadă este securizat cu lesă, iar şamponul şi soluţia de deparatizare sunt testate şi omologate. 

Mai multe