Afaceristul Ioan Niculae, la un pas de eliberarea condiționată

12 mai 2021 15:18   Național
Ultima actualizare:

Afaceristul Ioan Niculae,se află la un pas de eliberare condiționată după ce judecătoria Medgidia i-a acceptat cererea, la aproape trei luni după încarcerarea sa, potrivit deciziei pronunțate miercuri.

Sentința, care nu e definitivă și poate fi atacată de procurori, vine după ce Comisia Specială a Penitenciarului Rahova a dat undă verde pentru eliberarea condiționată a omului de afaceri. 

Ioan Niculae a executat deja fracţia de o treime, impusă în cazul deținuților care au vârstă de peste 60 de ani, încă din luna februarie, când a fost condamnat, după cum a explicat atunci avocatul acestuia, Adrian Georgescu, pentru G4Media.ro.

Potrivit calculelor, o treime din pedeapsa de 5 ani primită de omul de afaceri înseamnă aproximativ 600 de zile, considerate deja executate în urma contopirii ultimei pedepse cu prima, cea din dosarul „Mită la PSD”.

Omul de afaceri a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Interagro. În plus, instanța i-a interzis lui Niculae și dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Mai multe