Aglomeraţie de nedesris la metrou după o urgenţă medicală. La Victoriei, un poliţist dirijează populaţia
Circulaţia este îngreunată joi dimineaţă pe magistrala 2 din cauza unei urgenţe medicale. În mai multe staţii de pe Magistrala 2 peroanele sunt pline de oameni, iar la Piaţa Victoriei se află un poliţist care încearcă să dirijeze populaţia. Oamenii au fost rugaţi să nu depăşească banda roşie şi să pemită călătorilor să coboare din trenuri.
„Informăm publicul că astăzi, 24.05.2018, la ora 08:50, în trenul de metrou aflat în staţia Aurel Vlaicu, linia 1(Aurel Vlaicu-Pipera), a fost raportată o urgenţă medicală, motiv pentru care a fost solicitat ajutorul SMURD, scrie și adevarul.ro.
Conform procedurilor, până la primirea primului ajutor de către echipajul medical, persoana nu poate fi mişcată din tren, acesta staţionând la peron până la încheierea procedurilor desfăşurate pentru astfel de cazuri.Din cauza staţionării trenului, s-au produs depăşiri ale intervalului de circulaţie. Circulaţia s-a reluat în condiţii normale la ora 09:00, după ce călătorul a fost preluat şi debarcat din tren de către echipajul SMURD. Călătorii au fost permanent informaţi prin sistemul de sonorizare din trenuri dar şi din staţii“, a transmis Metrorex.