Ai muncit în condiții grele? Vei primi o pensie mai mare!

11 mai 2017 8:23   Național
Ultima actualizare:

Pensionarii care au muncit în condiții mai grele de muncă și ale căror pensii au fost stabilite înainte de 1 ianuarie 2011 vor beneficia de plata pensiilor recalculate, așa cum li se promisese în 2015, potrivit unui act normativ care a intrat recent în vigoare. Executivul a stabilit că drepturile de pensie recalculate se vor acorda în două etape: în luna iulie și în luna noiembrie a acestui an. Specialiștii avocatnet.ro ne spun tot ce trebuie să știm.

În 2015, s-a stabilit ca anumite categorii de pensionari să beneficieze de o recalculare a pensiilor: e vorba de cei pensionați înainte de 1 ianuarie 2011 și care au lucrat în grupa I și/sau II de muncă ori în condiții deosebite/ speciale. Recent, Guvernul a stabilit și când se vor acorda aceste recalculări. Actul, care a intrat în vigoare luni, prin publicarea în Monitorul Oficial, stabilește că recalcularea se face din oficiu, ceea ce înseamnă că pensionarii nu trebuie să facă ceva în acest sens. Drepturile de pensie recalculate se vor plăti în etape, astfel:

- în luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv;

- în luna noiembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv.

De asemenea, s-a decis ca de recalculare să beneficieze și pensionarii de invaliditate care s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 și care, ulterior, nu au avut o schimbare a gradului de invaliditate sau trecere la pensie pentru limita de vârstă. De aceleași prevederi se vor bucura și cei care iau pensie de urmaș, în funcție de categoria de pensie a susţinătorului decedat din care s-a stabilit pensia de urmaş.

Concret, pensionarii vizați de recalculare au parte de o creștere a punctajelor anuale realizate, astfel:

cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale;cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.

De exemplu, beneficiază de aceste recalculări: nevăzătorii și persoanele cu handicap ori persoanele din industria extractivă de petrol și gaze.

Mai multe