Ai până în 35 de ani? Statul te ajută cu bani să-ţi faci o afacere

24 aprilie 2013 13:37   Național
Ultima actualizare:

A început Programul de sprijinire a debutanţilor în afaceri, prin care tinerii de până la 35 de ani pot beneficia de finanţare de până la 10.000 de euro. Din 22 aprilie, a devenit activă înscrierea, pe site-ul Ministerului Economiei şi la adresa programenationale2013.aippimm.ro.   

Este necesar un plan de afaceri

Trebuie să existe o idee de afacere, să înfiinţezi un SRL.D (debutant), să ai un plan de dezvoltare şi bani puşi de o parte. Finanţarea acoperă 50% din valoarea totală a cheltuielilor realiste din planul de afaceri, pentru care solicitantul face dovada surselor pentru restul de bani. Banii nu se returnează, dar se acordă proiectelor serioase, în limita bugetului alocat.

Statul acordă garanţii, prin Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, pentru creditele contractate de tineri pentru realizarea planurilor de afaceri acceptate de Ministerului Economiei.

Garanţiile se acordă până la 80% din valoarea creditului, în limita sumei de 80.000 de euro.

Ce facilităţi puteţi primi

Tinerii care se califică în Program sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariaţi angajaţi pe perioadă nedeterminată. Alte scutiri se acordă la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României.

Solicitantul trebuie să facă dovada că este  proprietarul terenului pe care urmează să se realizeze construcţia, ori are contract de concesiune sau închiriere a terenului respectiv, valabil pe o perioadă de minimum 5 ani de la finalizarea investiţiei. Activele pe care le va cumpăra trebuie să fie noi. Solicitantul trebuie să reinvestească anual cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent. De asemenea, trebuie să angajaze şi să menţină în activitate cel puţin 2 salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor şi până la pierderea calităţii de microîntreprindere.

Planul de afaceri propus trebuie să cuprindă investiţii, pe o perioadă determinată, în scopul realizării unor obiective clare, concrete şi reale.

- Vor fi finanţate: achiziţia de terenuri pentru construcţii şi/sau amenajări efectuate în cadrul proiectului, construirea sau achiziţia de spaţii destinate realizării activităţii pentru care s-a solicitat finanţare, de mobilier, echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, tehnică de calcul, de mijloace de transport, cu excepţia achiziţiei de vehicule de transport rutier de mărfuri, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor.

- Tinerii pot primi finanţări nerambursabile pentru brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi active similare (francize, etichetare ecologică), autorizaţii, materii prime, mărfuri, pentru acoperirea costurilor de personal, de training şi formare personală, precum şi pentru servicii de contabilitate, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă IT şi PR.

- Cheltuielile cu serviciile de consultanţă nu pot depăşi 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Mai multe