Ai rămas fără bani după vacanţă? Uite cum să te descurci!

22 august 2012 14:14   Național
Ultima actualizare:

Alcătuieşte o listă cu cheltuieli  prioritare!

Alcătuieşte o listă cu cheltuielile pe care trebuie să le faci luna viitoare. Trebuie să ai în vedere ratele la bănci, facturile care au scadenţa în perioada imediat următoare, întreţinerea şi chiria. Organizează bugetul de care dispui în aşa fel încât să iei în considerare cheltuielile foarte importante care nu suferă amânare. Gândeşte-te la ce anume este prioritar pentru tine.

Nu te împrumuta!

Evită să faci în această perioadă împrumuturi la bănci, rude sau prieteni. Fă tot posibilul să te descurci cu ceea ce ai, diminuând la maximum cheltuielile.

Dacă contractezi un împrumut bancar de exemplu, luna viitoare va trebui să plăteşti prima rata. Deci, nu vei rezolva nimic aşa. Dimpotrivă. Te vei îndatora şi mai mult.

Cumpără strictul necesar!

După ce ai pus bani deoparte pentru rate, facturi şi alte cheltuieli care nu suferă amânare, fă un calcul şi vezi cât ţi-a mai rămas. Aceşti bani trebuie folosiţi pentru strictul necesar: mâncare, medicamente etc. În ceea ce priveşte alimentele, încearcă să cumperi exact ceea ce ştii că vei mânca. De multe ori, în faţa galantarelor suntem tentaţi să nu mai ţinem cont de bani şi să cumpărăm peste măsură.

Mergi mai des la piaţă!

Alimentele pe care le cumperi din piaţă sunt mult mai ieftine decât cele pe care le găseşti în supermarket sau hypermarket. Nu mai punem la socoteală faptul că în piaţă mai poţi negocia preţul, pe când în magazine nu.

Redu facturile la utilităţi!

Limitează consumul de electricitate, apă, gaze. De asemenea, vorbeşte mai puţin la telefon şi renunţă la anumite abonamente dacă ai ajuns la concluzia că nu te avantajează.

O variantă ar fi să renunţi la telefonul fix, dar asta numai în cazul în care nu-l foloseşti. Foarte mulţi dintre noi aleg să vorbească la telefonul mobil, iar fixul de acasă a ajuns pe post de bibelou. Un accesoriu inutil dar pentru care plăteşti abonament.

Caută magazine cu reduceri!

Încă ne aflăm în perioada reducerilor, iar ofertele magazinelor sunt destul de atrăgătoare: reduceri cu până la 50 sau chiar 70% la îmbrăcăminte, încălţăminte sau produse electrice şi electrocasnice.

Cum să plăteşti mai puţin la întreţinere?

Dacă la lumină ai contract separat cu distribuitorul, apa şi gazele se plătesc la bloc, sumele de bani fiind afişate la avizier. Deci, pentru o factură mai mică la întreţinere, ar trebui să reduci consumul de apă rece şi apă caldă. Atenţie cum şi cât de mult foloseşti maşina de spălat rufe şi maşina de spălat vase! Apa poate fi economisită dacă faci duş, dacă închizi robinetul când te speli pe dinţi sau de fiecare dată când ieşi din bucătărie sau baie.

Alexandra Popa, specialist conso.ro: «Atenţie la descoperirile de cont!»

„În cazul în care eşti în impas financiar, specialiştii nu recomandă descoperirile de cont deoarece acestea te vor îndatora şi mai mult la bănci. Însă, dacă totuşi te decizi să faci o descoperire de cont, trebuie să ştii că la sfârşitul fiecărei luni banca îţi opreşte dobânda din soldul contului, iar acest lucru se face prin majorarea datoriei tale. De exemplu, clientul a acumulat o datorie pe card de 1000 de lei, iar dobânda datorată pe acea lună este de 15 lei.

La finele lunii, banca va majora descoperirea ta de cont utilizată la 1015 lei. Astfel, dobânda ta se va transforma în datorie, iar asta în fiecare lună. Vei ajunge să plăteşti şi dobândă la dobândă!"

Click! spune

Dificultăţi financiare? Uite ce ai de făcut! Specialiştii site-ului bugetulfamiliei.ro ne dau câteva sfaturi de care ar trebui să ţinem cont dacă rămânem în impas financiar după concediu.

„Dacă ştii că va urma o perioadă de dificultăţi financiare notifică din timp companiile de utilităţi sau creditorii. Solicită o reeşalonare a datoriilor. Acest lucru îl poţi face şi în ceea ce priveşte factura la întreţinere. Negociază de pe acum cu persoanele sau instituţiile cărora le datorezi bani pentru a găsi o soluţie să treci peste aceste momente dificile".

Mai multe