Aici puteau să ardă 80 de oameni!

11 iunie 2015 22:31   Național
Ultima actualizare:

Au văzut moartea cu ochii! 80 de navetişti care se aflau în trenul Regio 8011, Bucureşti-Feteşti, au asistat, joi dimineaţă (11 iunie), la un incident teribil. Unul dintre vagoane a ars ca o torţă şi nimic din ce se afla în interior nu a mai putut fi salvat.

La ora 8.00, trenul a pornit din Gara Obor şi urma să ajungă, ca în fiecare zi, la Feteşti, la ora 11.13. La ora 9.20, după ce a parcurs jumătate din drum, un fum gros a început să iasă din capătul celui de-al doilea vagon, de după locomotivă. Oamenii s-au panicat, cu atât mai mult cu cât garnitura se afla în mers.

Conductorul i-a împrăştiat rapid în celelalte patru vagoane, trenul a fost oprit în câmp şi s-a început apoi procedura de decuplare a vagonului, care începuse să ardă din ce în ce mai tare. ”Trenul se afla în localitatea Bogdana, din judeţul Călăraşi. Pasagerii au apucat să-şi ia bagajele şi nimeni nu a fost rănit”, au spus, pentru Click!, surse din cadrul CFR Călători, care au admis că trenurile sunt vechi şi au probleme tehnice. Pompierii au sosit imediat ca să stingă incendiul, însă nu au mai putut salva nimic.

S-au luptat cu flăcările violente 50 de minute, iar vagonul s-a făcut scrum. Se pare că totul a pornit de la o defecţiune tehnică, un scurtcircuit. Şefii de la CFR au demarat o anchetă pentru afla exact de unde a pornit acesta. La ora 12.00, pasagerii, care au aşteptat timp de două ore şi jumătate în câmp, au fost preluaţi de un tren suplimentar şi duşi mai departe la Feteşti. Ei plătiseră 19 lei pentru un bilet. La 11.40, circulaţia feroviară între staţiile Dor Mărunt şi Dragoş Vodă (secţia Lehliu – Ciulniţa) a fost reluată pe firul II.

Mai multe