Aici se naște metroul din Drumul Taberei

12 noiembrie 2014 21:08   Național
Ultima actualizare:

Metroul din Drumul Taberei e aşteptat de bucureşteni ca pâinea caldă. Şi cum oamenii de rând nu au acces în şantier ca să vadă în ce stadiu se află lucrările, Click! vă prezintă imagini din subteran.

Sunt zece staţii de-a lungul primului tronson al Magistralei 5 (M5), Eroilor-Drumul Taberei, şi la toate se lucrează în subteran. Se construieşte structura staţiilor şi a tunelelor, care vor fi gata în septembrie 2015. Până acum, ”cârtiţa” Varvara a săpat pe primul fir până la Brâncuşi şi înaintează spre Râul Doamnei, iar Filofteia se află pe firul al doilea între Romancierilor şi Brâncuşi. Tunele vor fi finalizate până în decembrie. Utilajele vor fi aduse apoi la staţia Academia Militară, de unde vor înainta spre Eroilor 2 şi ajung aici în primăvară. ”La toate staţiile vor începe lucrările de finisaje, montarea liniei şi a instalaţiei de siguranţă a traficului. S-a finalizat licitaţia pentru materiale, dar se aşteaptă o eventuală contestaţie”, a declarat, pentru Click!, Dan Trifu, consultant Metrorex.  Pe acest tronson, de 6,2 km, vom putea circula cu metroul în 2017, deşi lucrările au început în 2011.

Mai multe