Aici te rogi şi ţi se împlinesc dorinţele!

18 septembrie 2017 20:11   Național
Ultima actualizare:

În Bucureşti există peste 200 de biserici, însă fiecare are harul ei. Astfel că oamenii vin să se roage în funcţie de ce dorinţe arzătoare vor să li se îndeplinească. Unii vor să devină părinţi, alţii îşi doresc să-şi găsească perechea sau să reuşească la un examen.

S-a dus vestea că în buricul Capitalei, pe Calea Victoriei, la Biserica Zlătari, se fac minuni mari. Mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, protector împotriva farmecelor, se află aici. Anca Toader a scăpat cu ajutorul Sfântului de o boală necruţătoare: cancer la colon. Bucureştenii evlavioşi vin în Casa Domnului să se mai roage şi pentru altceva. Unii îşi caută dragostea pierdută, alţii umblă să scape de vrăji şi blesteme.Duminică de duminică, Biserica Sfântul Stelian este plină de oameni care-şi doresc copii. Vin şi se închină la moaştele sfântului, care se află chiar în incinta lăcaşului de cult ce-i poartă numele. Osemintele sunt făcătoare de minuni şi de acest lucru ne asigură preoţii, dar şi enoriaşii. Ei spun că foarte mulţi copii s-au născut ca printr-o minune.

Biserica Sf. Antonie cel Mare devine neîncăpătoare în preajma examenelor. Lăcaşul religios este cunoscut ca făcător de minuni în reuşitele profesionale şi financiare. Elevii şi studenţii dau acatiste pentru reuşita la examene.

Enoriaşii Bisericii Podeanu sunt cei mai entuziaşti povestitori ai minunilor întâmplate aici. Divorţuri stopate, întâlnirea partenerului de viaţă sunt îmbrăcate de fiecare în cuvinte pline de evlavie. Liliana Nedelcu, 41 de ani, şi-a găsit jumătatea după şase săptămâni de rugăciuni la moaştele Sfântului Simon Zelotul. “L-am cunoscut întâmplător şi în câteva luni ne-am căsătorit. De atunci au trecut doi ani”, îşi aminteşte femeia. Click! îţi spune şi ce moaşte se află în bisericile din Bucureşti şi ce probleme rezolvă acestea dacă te rogi la ele.

Mai multe