Al doilea avion cumpărat de Tarom ajunge mâine în România

30 mai 2017 14:19   Național
Ultima actualizare:

Tarom a semnat, la începutul lunii, un contract pentru cumpărarea a două avioane noi Boeing 737-800 NG, cu o configuraţie de 189 de locuri. Avioanele sunt achiziţionate în leasing operaţional pe o perioadă de 10 ani. Al doilea avion va ajunge miercuri în România.

Prima dintre cele două aeronave a intrat, în urmă cu o săptămână, oficial, în flota companiei naționale de transport aerian Tarom. Avionul a primit "botezul" pe aeroportul Henri Coandă. Conform surselor TVR cea de-a doua aeronavă va ateriza miercuri în România. Boeing 737 are un design inovator, consum redus, dar și o viteză mai mare de deplasare. Călătorii vor descoperi înăuntru un sistem de iluminare cu led-uri de ultimă generație și compartimente mărite pentru bagaje.

Mai multe