Alertă cu bombă la sediul România Tv! Cel care a făcut amenințarea a fost prins

15 februarie 2019 21:14   Național
Ultima actualizare:

Pirotehniștii s-au deplasat vineri seară, 15 februarie, la sediul televiziunii România TV, din Casa Presei, după ce redacția a primit un e-mail în care un bărbat susținea că în sediu se află o bombă.

UPDATE: Autorităţile l-au prins pe bărbatul care a ameninţat că va arunca în aer sediul România TV. Este vorba despre un fost jurnalist, în prezent pensionat, în vârstă de 70 de ani, anunță capital.ro. Absolvent al facultăţii de ziaristică, Tătar a lucrat la Radio Timişoara.

„Vă avertizez: sediul vostru va sări în aer!!! este o victorie a ROMÂNILOR ADEVĂRAȚI!!!!”, se arată în mail-ul trimis pe adresa redacției România TV de un individ pe nume Ioan Alex Tătar, publicat de postul TV. La ora la care a fost trimis e-mail-ul cu amenințarea, în sediul televiziunii se afla ministrul Apărării, Gabriel Leș, invitat la o emisiune. La fața locului s-au deplasat pirotehniști și mai multe echipaje de poliție, care investighează situația. Potrivit România TV, SRI l-a identificat pe autorul amenințării, fiind vorba despre un bărbat din Timișoara. 

”În această seară, a fost trimis un mail de amenințare la România TV în care se scria că "veți sări în aer". Cei de la România TV au sunat la 112. Două echipaje de la Brigada antitero și de la Poliție sunt la fața locului. Au fost demarate procedurile standard de verificare. Autorul acelui e-mail a fost identificat și se fac cercetări.”, a precizat SRI pentru Știri pe surse.

Mai multe