Alertă! Măști de protecție periculoase, pe piața din România. Sporesc riscul de infecție

1 iunie 2020 12:54   Național
Ultima actualizare:

Câteva modele de măști de protecție au fost semnalate de sistemul de alertă rapidă privind produsele periculoase, însă acestea s-ar găsi pe piața din România. Potrivit directorului general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, aceste produse sporesc riscul de infecție în loc să ne protejeze.

De când am intrat în starea de alertă, românii pot ieși din case, însă dacă merg în locuri publice, aglomerate, în magazine sau în mijloacele de transport în comun, trebuie să poarte mască. De această măsură au profitat foarte mulți comercianți și vând astfel de echipamente de protecție care nu protejează ci mai rău fac.

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, atrage atenția, pe pagina sa de Facebook,  asupra capacității insuficiente de filtrare a unor tipuri de măști și avertizează că o cantitate excesivă de particule poate trece prin ele, sporind astfel riscul de infecție.

„ALERTĂ. Câteva modele de măști aflate pe sistemul de alertă rapidă RAPEX privind produsele periculoase. Capacitatea totală de filtrare a măștilor este insuficientă, iar măștile nu se adaptează corespunzător la față. În consecință, o cantitate excesivă de particule sau de microorganisme poate trece prin măști, sporind riscul de infecție în cazul în care nu este combinată cu măsuri de protecție suplimentare./Nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție.”, avertizează Paul Anghel pe pagina sa de socializare.

32 de tipuri de măști neconforme, retrase de pe piață

De altfel, potrivit președintelui ANPC, Eduardt Cozminschi, sunt 32 de tipuri de măști care nu au trecut testele europene privind calitatea.

"Măștile ar trebui să protejeze în proporție de 95% contra prafului, bacteriilor sau a polenului.

Cele neconforme nu o fac. Orice SRL a început să facă măști de protecție, dar ele nu asigură niciun fel de protecție.

Am găsit și noi aceste tipuri de măști. Sunt 32 de tipuri de măști, cu valoare de sute de mii de lei. Sunt sute de mii de bucăți. Nu numai că nu protejează, dar pot apărea și efecte secundare, cum sunt alergiile.

Amenzile pentru un comerciant sunt de la 10.000 de lei în sus.

Măștile neconforme au fost retrase de la comercializare temporar sau definitiv", a explicat Eduardt Cozminschi, într-o intervenție pentru Digi 24.

Copiii mai mici de 5 ani, cei care muncesc în condiții de temperaturi ridicate, prezentatorii TV și elevii fac parte din categoriile persoanelor care nu sunt obligate să poarte mască de protecție pe durata stării de alertă.

Citește și: 

Cine nu este obligat să poarte mască în starea de alertă

Măștile de protecție. 8 lucruri pe care trebuie să le știe toată lumea

Mai multe