Alertă meteo. Vin ploile peste toată România
Meteorologii au emis vineri o informare de vânt puternic de peste 80 de kilometri la oră la munte şi precipitaţii în toate regiunile ţării. Alerta e valabilă începând de sâmbătă dimineaţă și până duminică. Iată cum va fi vremea în weekend.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) ne dă vești proaste. Vremea se va răci în acest weekend și va fi dominată de vânturi, care vor sufla cu putere, și ploi moderate cantitativ. Începând de mâine, ora 8.00, până duminică la ora 14.00, vom avea parte de temperaturi mai mici cu 3-4 grade, vânt puternic şi precipitaţii moderate cantitativ.
Conform meteorologilor, în intervalul menţionat va ploua temporar în toate regiunile, iar la munte vor fi şi ninsori. Izolat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 litri pe metru pătrat, chiar şi 20 de litri pe metru pătrat în anumite zone.
La munte, în special în zona montană, vântul va sufla tare, cu peste 80 kilometri pe oră. Pe alocuri, vântul va viscoli sau va spulbera zăpada, spun meteorologii.
Potrivit meteorologilor, în acest interval vor fi intensificări ale vântului pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60-65 km/h.