Alertă! Spitalele din București nu mai au locuri pentru bolnavii de Covid-19. "Ne-am relaxat, toată lumea e fericită"

20 iunie 2020 15:23   Național
Ultima actualizare:

Creșterea alarmantă a cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus, înregistrate în ultima săptămână, se resimte din plin și în unitățile spitalicești. Institutul "Matei Balș" este plin, toate cele 640 de locuri fiind ocupate, iar azi, 20 iunie, managerul Institutului "Marius Nasta" a anunțat că nici aici nu se mai pot face internări.

Suntem în a patra zi consecutivă cu peste 300 de cazuri de îmbolnăvire, iar situația devine critică. Managerul spitalului "Marius Nasta" din București, Beatrice Mahler, a declarat la Digi24 că nu mai sunt locuri pentru pacienți confirmați cu coronavirus. "De azi (20 iunie) nu mai avem niciun loc pentru pacienții Covid confirmați. Mai sunt două locuri la suspecți și câteva locuri pentru alte infecții, este un compartiment special, unde riscurile sunt duble, sunt pacienți care au și infecție cu Covid, și cu tuberculoză asociată, este o formă dublă de infecție și contagiune. Suntem într-o situație pe care nu am mai parcurs-o de când s-a deschis pavilionul Covid. Nu ne așteptam să se întâmple în perioada de relaxare. Ne obligă să tragem un semnal de alarmă, să devenim cât se poate de responsabili! Niciodată nu am ajuns la capacitatea maximă, de 7 – 10 zile numărul a crescut treptat. Suntem în imposibilitatea de a mai răspunde internărilor pentru Covid", a avertizat Beatrice Mahler.

Nici Spitalul "Victor Babeș" nu mai face față internărilor

Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale Victor Babeş din Bucureşti este și el arhiplin. "Este plin, nu mai prididim cu internările, vin grupuri de zeci de persoane depistate în comunitate în Bucureşti, zilnic, Călăraşi, Roşiori, Giurgiu etc", a precizat pentru Mediafax.ro Simin Aysel Florescu, medic de boli infecţioase şi directorul medical al spitalului.

Sunt chiar mai multe cazuri decât erau la începutul pandemiei, spune medicul, multe fiind din Bucureşti sau zonele şi judeţele limitrofe. "Ne-am relaxat. Toată lumea e fericită. Unii cred că boala asta nici nu a existat vreodată. Ei bine, există. Si e din ce în ce mai multă... Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale 'Dr. Victor Babes' din Bucureşti e plin. Nu mai prididim cu internările, vin grupuri de zeci de persoane depistate în comunitate în Bucureşti, zilnic, Călăraşi, Roşiori, Giurgiu etc. Colegii din DSP cauta locuri in spital. Noi primim cât timp încă mai putem asigura un flux externare-internare, dar în condiţiile astea, deja suntem plini. Terapia intensivă e colmatată, spitalul plin, medicii şi asistentele în acţiune maxima. E plin. Nici la inceput nu a fost aşa... pe scurt, azi (joi - n.red.): 2.200 externaţi, 1.700 confirmaţi. Boala exista şi poate fi atât de gravă cum nu vă închipuiţi", a scris medicul Simin Aysel Florescu, pe pagina sa de Facebook. Potrivit Digi24, și Institutul "Matei Balș" din Capitală este plin, toate cele 640 de locuri sunt ocupate.

Sâmbătă, 20 iunie, a patra zi la rând cu peste 300 de cazuri

Alte 330 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost raportate sâmbătă, 20 iunie, astfel că bilanţul total a ajuns la 23.730. Totodată, s-au înregistrat 16 decese, din care 12 bărbaţi şi patru femei, numărul total fiind de 1.500, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.735 au fost declarate vindecate şi externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 330 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 190 de pacienţi.

Citește și:

Kitul de urgență pe care să-l ai în casă dacă te infectezi cu coronavirus

Managerul de la «Marius Nasta» dă explicaţii despre bacteriile ucigaşe

Mai multe