Aleșii locali, salarii majorate cu 30%

23 mai 2017 20:19   Național
Ultima actualizare:

Veste bună și nu prea pentru primari, viceprimari, consilieri locali. Preşedintele Iohannis a promulgat ieri legea prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali, scrie news.ro.

Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat cu o zi înainte, în cadrul comisiei, că indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt majorate cu 30% până când legea salarizării unitare va intra ”în linie dreaptă”.

Ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, luni, la Antena 3, că grila de salarizare pentru administraţia publică locală va obliga consiliile locale şi judeţene să analizeze dacă mai au nevoie de numărul de angajaţi din prezent sau dacă pot menţine aceleaşi salarii. Cu alte cuvinte, să concedieze angajați dacă vor salariile majorate cu 30%. Tot ieri, plenul Senatului a aprobat Legea salarizării unitare, dar urmează și votul decisiv din Camera Deputaților.

Mai multe