Alexandru Rafila: «Numărul de morți din ultima săptămână este fără precedent după al Doilea Război Mondial»

18 octombrie 2021 15:26   Național
Ultima actualizare:

Alexandru Rafila, reprezentantul României pe lângă Organizația Mondială a Sănătății, avertizează că trebuie găsite rapid soluții pentru scăderea numărului mare de cazuri de coronavirus. Specialistul susține că există o legătură directă între acest număr și rata mortalității.

Alexandru Rafila spune că numărul de morți înregistrat în ultima săptămână este fără precedent de la al Doilea Război Mondial. 

„Preocuparea foarte mare este legată de numărul uriaș de cazuri și de numărul extrem de mare de decese - suntem, pe primul loc în lume în ceea ce privește mortalitatea raportată la populație. Una dintre soluții (propuse de OMS - n.r.) este creșterea numărului de persoane vaccinate - asta e o soluție care poate să prevină valurile ulterioare, în primăvară, mai ales”, a declarat Alexandru Rafila luni la Digi24, precizând că „situația este fără precedent în regiunea europeană a OMS”.

„În ultima săptămână au fost 2.300 de morți, este fără precedent, cred, după al doilea Război Mondial”, a mai spus Rafila.

Specialistul a mai arătat că rata mare de pozitivare, de 25-30%, arată o transmitere intensă comunitară a virusului și avertizează că acest număr este în relație cu numărul deceselor.

„Numărul de decese va trena după câteva săptămâni de la înregistrarea acestui număr mare de cazuri, adică avem o rată de fatalitate de circa 3% în ceea ce privește decesele și asta este extrem de mult la numărul uriaș de cazuri pe care îl avem”, a mai explicat Alexandru Rafila. 

Mai multe