Alina Gorghiu, la braț cu Blaga la șefia PNL
Deputatul Alina Gorghiu a fost aleasă de liberali în funcția de președinte al partidului, în detrimentul contracandidatului său Lodovic Orban.
UPDATE Klaus Iohannis, preşedinte ales al României: "Mi-am anunţat demisia din PNL pentru a fi în situaţia potrivită pentru preluarea mandatului de preşedinte al României, lucru care se va întâmpla duminică. O felicit public pe domana Gorghiu. Felul în care PNL a votat în confirmă dorinţa PNL-ului de a se reforma, de a se moderniza. Vreau să mulţumesc public partidului meu de care m-am despărţit astăzi. Am avut onoarea să fiu preşedintele PNL", a spus Iohannis.
UPDATE Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus: "În toată cariera mea politică m-am sprijinit pe votul femeilor şi al tinerilor. Dacă aveam de ales între Ludovic şi Atanasiu, l-aş fi ales pe Ludovic. Aşa, am ales-o pe Alina Gorghiu. Contează mult că am ales o femeie, pentru că femeile se ţin de cuvânt. Eu sunt bărbat şi ştiu ce zic", conform adevarul.ro.
Gorghiu va împărți șefia PNL cu fostul lider PDL Vasile Blaga pnă în 2017, când va avea loc Congresul PNL de alegere a noului pereședinte.
Alina Gorghiu a câștigat șefia PNL cu 48 de voturi la 27, după ce fostul lider al partidului, președintele ales Klaus Iohannis, și-a declarat public susținerea pentru aceasta.
Deși a fost sfătuit să renunțe la candidatură, Ludovic Orban a continuat să spere că va câștiga. El se lăuda, înainte de vot, cu susținerea a 30 de filiale PNL din țară.
Alina Gorghiu, deputat în colegiul 22 și avocat de profesie, va împărți șefia PNL cu Vasile Blaga, fostul lider PDL. Ultimul a ajuns în această poziție ca urmare a fuziunii celor două partide, PNL și PDL, care a avut ca rezultat crearea noului Partid Național Liberal.
PNL va avea doi președinți interimari până în 2017 când e programat Congresul partidului pentru alegerea unui nou președinte de partid. Alegerile pentru conducerea PNL au fost organizate ca urmare a demisiei lui Klaus Iohannis, care urmează să-și preia mandatul de președinte, în urma rezultatului alegerilor din 16 noiembrie.