Alocaţiile pentru copii se dublează înainte de 1 august

4 februarie 2020 9:30   Național
Ultima actualizare:

Senatul a respins, luni, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind amânarea, până la data de 1 august, a dublării alocaţiilor pentru copii. În favoarea respingerii proiectului s-au pronunţat 95 de senatori, iar 14 au fost ”împotrivă”.

Senatul a respins, luni, ca prim for legislativ sesizat, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului ce amână intrarea în vigoare, cu şase luni, a Legii care dublează alocaţiile pentru copii la 300 de lei. Anterior, Comisia pentru muncă a Senatului a dat raport de respingere asupra actului normativ iniţiat de Guvern.În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis pe 14 ianuarie.„3,6 milioane de copii ai României aşteptau legea. Am votat pentru eliminarea cinismului din partea Guvernului PNL”, a declarat senatorul PSD Liviu Pop.

În România există 3,61 milioane de beneficiari ai alocațiilor pentru copii. Aceștia primesc, în total, aproximativ 600 de milioane de lei lunar.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca scop prorogarea, până la 1 august 2020, a aplicării prevederilor Legii nr.14/2020 privind dublarea alocaţiilor pentru copii în vederea eficientizării exerciţiului financiar în primul semestru al anului 2020, pentru asigurarea echilibrului şi predictibilităţii cheltuielilor bugetare în ceea ce priveşte aplicarea tuturor normelor legale în vigoare, inclusiv mărirea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, se arată în expunerea de motive.

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii până la 1 august, odată cu rectificarea bugetară.

Senatul este primul for legislativ sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Citeşte şi: 

Alocații de peste 753.000 de lei, achitate copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale. Cum poți primi acești bani

Revoltă după ce deputații n-au vut să mărească alocațiile. ”Își bat joc de copiii noștri”

Mai multe