Alți șapte jandarmi din Craiova, infectați cu noul coronavirus. Un detașament a fost retras din activitate

26 aprilie 2020 9:59   Național
Ultima actualizare:

Alertă în rândul jandarmilor din Craiova, după ce un coleg de-al lor s-a întors de la Gorj infectat cu noul coronavirus. Acesta face parte din Gruparea Mobilă Craiova și, din primele date, a intrat în contact direct cu cel puțin 17 colegi, dar și cu toți membrii familiei sale.

UPDATE Alţi şapte jandarmi din Craiova au fost confirmaţi cu coronavirus, ei aflându-se în concediu medical la domiciliu, întrucât intraseră în contact cu primul jandarm depistat cu COVID-19.

Prefectura Dolj a transmis, duminică, referitor ca situaţia jandarmilor craioveni confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-COV 2, că cele şapte persoane sunt contacte directe ale pacientului confirmat în 24 aprilie, coleg de serviciu cu aceştia, ei aflându-se în concediul medical la domiciliu. Persoanele au prezentat simptome, fiind testate în 25 aprilie.

Jandarmul fusese într-o misiune la Gorj, iar la scurt timp de la întoarcerea acasă a început să se simtă rău. „Persoana în cauză a sunat, joi seara, 23 aprilie, la 112 şi a fost transportată la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Craiova, împreună cu alte două rude. Toţi trei au fost internaţi cu simptome şi testele pentru depistarea virsului SARS-COV2 s-au dovedit a fi pozitive. Imediat, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au demarat ancheta epidemiologică, iar la nivelul unităţii în cadrul căreia bărbatul este angajat s-a dispus măsura izolării la domiciliu a unui număr de 17 persoane – contacţi direcţi – iar restul Detaşamentului din care face parte a fost retras din planificarea executării misiunilor până la finalizarea anchetei epidemiologice”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Dolj, citați de adevarul.ro.

Colegii lui au mărturisit că sunt speriați nu atât pentru ei, cât pentru familiile lor. Au fost testați, iar acum așteaptă rezultatele.

Mai multe