Am găsit în magazine produse de post cu lapte şi ou

8 aprilie 2014 19:03   Național
Ultima actualizare:

Dacă vreţi să ţineţi post, aveţi grijă la ce cumpăraţi! Citiţi cu atenţie etichetele, pentru că alt­­fel veţi mânca fără voie "de dulce". Reporterii Click!, dar şi inspectorii de la protecţia consumatorului au dat peste produse vegetale ce conţin lapte sau zer, dar şi cozonac de post cu ou.

Laptele praf, proteinele din lapte, pudra de zer şi oul nu ar trebui să se găsescă printre ingredientele produselor de post. Cu toate astea, etichetele abundă în aşa ceva. Dacă nu le citiţi cu atenţie, sigur vă păcăliţi. Reporterii Click! au dat, ieri, o raită prin câteva hipermarketuri, din Capitală, iar la raionul cu produse vegetale au găsit mai multe tipuri de frişcă, de la diverse firme, care conţineau lapte.

Frişcă lichidă vegetală cu proteine din lapte

Îngheţata vegetală conţine şi lapte praf degresat

 Găseşti la raft sosuri vegetale pentru paste, cu pudră de zer

Chiar şi sosuri vegetale pentru paste cu pudră de zer. La rafturile cu îngheţată am dat peste una de post ce avea în compoziţie lapte praf degresat. Inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) au demarat un control de amploare, în toată ţara, vinerea trecută. La un magazin din Bucureşti, au găsit la vânzare cozonaci de post, care aveau în compoziţie ou. Ingredinentul era trecut negru pe alb pe etichetă. La Cluj, au găsit pizza de post cu cazeină, o substanţă proteică din lapte. La Vaslui se vindea maioneză vegetală shaorma, iar în Vrancea prăjituri de post cu frişcă.

Cozonac de post, cu ou

«3,3 tone de alimente, retrase de pe piaţă» Marius Dunca, preşedintele ANPC

"Îi rog pe toţi consumatorii care achiziţionează produse de post să fie extrem de atenţi la compoziţia acestora şi să ne sesizeze eventualele abateri. Au fost controlaţi 590 operatori economici, dintre care la 371 s-au constatat abateri. Circa 3,3 tone de alimente au fost oprite temporar de la co­­­­­­­­­­mercializare pentru reetichetare."

«Sunt falsuri şi trebuie scoase de la vânzare» Gheorghe Mencinicopschi, nutriţionist

"Nu este posibil, nu este legal, nu este corect. Sunt falsuri, dacă producătorii spun că produsele sunt vegetale, dar de fapt conţin lapte, zer şi alte ingrediente de origine animală. Ei apelează la această metodeă pentru că altfel produsele ar fi fără aromă, fără textură. Cei care au intoleranţă la lactoză sunt în pericol."

Mai multe