«Am înscris un copil la fiecare trei minute»

2 aprilie 2012 17:09   Național
Ultima actualizare:

S-a dat startul înscrierilor la grădiniţă. Ieri, în prima zi, tinerii părinţi s-au prezentat chiar de la ora 8.00. La Grădiniţa nr. 7 din Capitală, a fost primit un dosar la fiecare trei minute.

„Ne place mult la grădi. Învăţăm şi ne jucăm toată ziua", ne-a spus Mihăiţă, un năzdrăvan de 5 ani, pe care l-am găsit în pauză, la Grădiniţa nr. 7 din Capitală.

Într-adevăr localul este renovat şi extins, astfel încât poate primi din toamnă 360 de copii cu vârsta de 3 ani. Primii părinţi au venit cu dosarele de înscriere încă de la ora 8.00.

Unii părinţi au venit doar să întrebe ce au de făcut

„Părinţii sunt agitaţi pentru că nu prea ştiu ce trebuie să facă. Azi (ieri, n.r.), în prima zi, au fost 40 de copii înscrişi, în numai două ore. Să ştiţi că au fost părinţi care au venit doar să întrebe ce acte sunt necesare, deşi toate informaţiile au fost afişate din timp, peste tot. Au fost şi telefoane de la părinţi care nu au putut veni dimineaţa, doar să întrebe ce au de făcut", ne-a explicat Adriana Grigorescu, directoarea grădiniţei.

În cele din urmă, vor fi primiţi circa 400 de copii, aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi pentru că în zona Lacul Tei sunt prea puţine grădiniţe. „Ar trebui să fie 20 de copii într-o grupă, dar dacă cererea va fi mai mare se vor găsi soluţii", ne-a explicat directoarea Grigorescu. Ne-a plăcut şi nouă la grădi, iar la plecare Mihăiţă a scos limba, ca semn de bun rămas.

În Capitală, sunt pregătite peste 32.000 de locuri în grădiniţe, dar cererea este mult mai mare, astfel încât peste 5.000 de copii vor rămâne acasă, agăţaţi de fusta mamei. În toată ţara, sunt circa 200.000 de locuri, dar nu este aceeaşi nebunie ca în Capitală.

Uite cine are prioritate

Înscrierile la grădinţă au început ieri şi se încheie la 30 aprilie.

Părinţii s-au grăbit să ducă dosarele de înscriere

Copiii de 5 ani au prioritate pentru a urma cel puţin un an în sistemul de învăţământ preşcolar, înainte de a intra în clasa pregătitoare.

Urmează cei de 4 şi de 3 ani, iar la sfârşit se vor putea înscrie copiii care împlinesc 2 ani la începutul anului şcolar următor.

Au prioritate cei care locuiesc în circumscripţie, cei care au fraţi mai mari înscrişi deja acolo şi cei care au o situaţie materială delicată. Prioritate au şi copiii cadrelor didactice.

Mai multe