Am intrat în a doua stare de alertă. Iată 16 dintre principalele măsuri luate de Guvern

17 iunie 2020 16:20   Național
Ultima actualizare:

Miercuri, 17 iunie, am intrat în a doua stare de alertă, iar aceasta va înceta după 30 de zile. Decizia de prelungire a stării de alertă va intra în vigoare imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Hotărârea nu mai trebuie să fie votată în Parlament deoarece legea prevede votul Parlamentului doar pentru instituirea stării de alertă, nu și prelungirea acesteia. Iată 16 dintre cele mai importante măsuri luate de Guvern!

  • Rămâne în continuare avlabilă obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, în spațiile comerciale, mijloacele detransport în comun și la locul de muncă, potrivit Mediafax. Guvernul României prin Ministerul Sănătății va pune la dispoziția autorităților publice locale necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ-teritoriale respective.
  • Toți cei care vin în România din țările care nu se vor afla pe lista excepțiilor vor sta în carantină la domiciliu împreună cu familia.
  • Persoanele care vin în România din țări care se află pe lista excepțiilor sunt scutite de carantinare sau izolare. Excepție fac persoanele care înaintea plecării din țara respectivă nu au stat cel puțin 14 zile pe teritoriu acesteia. Cu alte cuvinte, dacă ai stat mai puțin de două săptămâni în țara respectivă, intri în carantină în România.
  • Cei care nu doresc să stea în carantină cu familia pot cere carantinare instituționalizată. De asemenea, persoanele aflate în izolare sau carantină în acest moment trebuie să rămână acolo până când se încheie termentul de 14 zile.
  • Sunt interzise protestele, mitingurile, procesiunile sau concertele în spații deschise. Există,însă, și excepții. Sunt permise antrenamentul în bazele sportive, cantonamentele, competițiile sportive fără spectatori.
  • Rămân deschise muzeele, bibliotecile,librăriile. Evenimentele culturale în aer liber sunt permise cu respectarea anumitor reguli.
  • Organizarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unei mașini sunt membrii aceleiași familii.
  • Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor,concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanță de minimum doi metri unele de celelalte. De asemenea, spectatorii trebuie să poarte măști de protecție.
  • Sunt permise slujbele religioase atât în interiorul cât și în exteriorul bisericilor, cu respectarea unor reguli sanitare.
  • Sunt interzise evenimentele private organizate în spații închise, cu excepția celor la care participă cel mult 20 de persoane. Acestea trebuie să respecte regulile de distanțare fizică.
  • Sunt interzise evenimentele private organizate în spații deschise la care participă mai mult de 50 de persoane.
  • Sunt interzise grupurile pietonale mai mari de 6 persoane care nu fac parte din aceeași familie.
  • Carantina poate fi instituită în clădiri, dar și localități, la cererea comitetelor județene pentru situații de urgență.
  • Este interzisă servirea clienților în interiorul restaurantelor și cafenelelor. Mâncarea poate fi servită numai în regim de take away sau la terasă.
  • În malluri rămân închise restaurantele,locurile de joacă, cafenelele, cinematografele, sălile de jocuri de noroc.
  • Sunt suspendate zborurile spre și dinspre: Belgia, Franța, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA, Turcia. Zborurile pot fi reluate numai dacă Institutul Național de Sănătate Publică le adaugă pe lista excepțiilor, după o analiză.

A doua stare de alertă instituită pe teritoriul țării va dura 30 de zile, iar măsurile de relaxare se vor lua din două în două săptămâni. Prelungirea stării de alertă oferă Guvernului un cadru legal pentru ținerea sub control pe toate planurile a epidemiei de coronavirus. 

Mai multe