«Am intrat în flăcări să-l salvez, dar el m-a înjunghiat!»

28 noiembrie 2013 16:10   Național
Ultima actualizare:

S-a luptat cu flăcările de nenumărate ori, a salvat zeci de persoane, iar în cele din urmă a ajuns el pe patul de spital. Gabi Gheorghe Teodoru este pompier din anul 1995, iar de opt ani este şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din Popricani. Niciodată viaţa sa nu a fost pu­să în pericol, aşa cum s-a întâmplat în cursul serii de marţi, când a fost înjunghiat de omul pe care sărise să-l ajute.

Cor­neliu Luca (54 de ani), din Aroneanu, era băut şi dăduse foc casei socrilor de supărare că soţia sa băgase divorţ. „Am stins focul, după care am văzut că în casă se mai află o persoană. Am intrat să-l salvăm pentru că se intoxica. Înăuntru era întuneric şi foarte mult fum şi nu am observat ce avea de gând bărbatul. M-a înjunghiat în spate, cu un cuţit", a povestit, de pe patul de spital pompierul Teodoru, pentru Ziarul de Iaşi. După ace­ea, agresorul a încercat să se sinucidă, înjunghiindu-se în zona inimii, cu acelaşi cuţit. Ambii au ajuns la spital. Acum, Teodoru are pa­reză la un picior şi necesită recuperare însă medicii spun îşi va reveni.

„M-am aflat la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. El nu voia să mă înjunghie pe mine. Oricine ar fi fost în locul meu ar fi păţit la fel. Am avut însă şi noroc, deoarece mi-a atins doar nervul. Dacă mă lovea în coloană, acum aş fi fost un invalid", a mai spus bărbatul. Cu toate astea, pompierul nu-şi doreşte ni­mic de la agresor, având asigurare medicală în caz de accident. După recuperare, el vrea doar să se reîntoarcă la serviciu şi să salveze din nou vieţi, la fel ca până acum.

„În ziua de azi însă, să faci bine a devenit un rău pentru unii", a susţinut pompierul. Agresorul, cercetat penal pentru incendiere şi violenţe, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie „Socola".

Mai multe