Am mâncat fără voia noastră peste 300 kg de carne de cal

22 februarie 2013 17:08   Național
Ultima actualizare:

Administratorul abatorului din Blaj, unde s-a descoperit falsul de etichete, este cercetat penal pentru înşelăciune privind calitatea mărfurilor. Şeful Poliţiei Alba, chestorul Nicolae Căbulea, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că administratorul societăţii din Blaj este cercetat penal pentru înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, faptă pentru care riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare.

La rândul său, prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, a explicat ca firma din Blaj s-a aprovizionat cu aproximativ o mie de kilograme de carne, iar în prezent circa 700 de kilograme de carne au fost descoperite în depozitele acesteia.

Pachetele găsite erau de 3-5, până la 12 kilograme de carne etichetată ca vită, dar care era de cal. Potrivit acestuia, se presupune că, în total, aproximativ 300 de kilograme de carne de cal, au ajuns pe piaţă, această cantitate fiind dedusă în urma analizei evidenţelor contabile ale firmei. În mod ciudat, carnea care provenea de la o firmă din Braşov, a plecat la Blaj, apoi în Ilfov, de unde s-a întors în Blaj.

Mai multe