«Am vrut să văd cum arde casa mea»

4 iunie 2012 15:57   Național
Ultima actualizare:

„Am vrut să văd cum arde casa mea", le-a spus poliţiştilor Andrei, fiul avocaţilor Cherecheş, imediat după ce a dat foc vilei din Kiseleff. Incendierea intenţionată a casei de o valoare istorică deosebită, după ce proprietarii au încercat să o demoleze ani la rând, pentru a ridica în locul ei un complex de blocuri, ridică multe semne de întrebare. Cazul a ajuns în atenţia poliţiei, care a deschis un dosar penal pentru distrugere.

Vila, aflată într-o zonă protejată, cu o valoare arhitecturală inestimabilă, din secolul al XIX-lea, face parte dintr-un ansamblu de aproape 5.000 de metri pătraţi, care reuneşte două imobile şi o miniatură a Grădinilor de la Versailles, din Paris.

Aici, avocata Lucia Cherecheş vrea să construiască cinci blocuri, însă statul nu i-a dat voie să demoleze cele două imobile.

Pompierii nu au întâmpinat dificultăţi în stingerea incendiului

Războiul dintre proprietară şi autorităţile locale durează din 2008. În acest contex, fiul său, în vârstă de 21 de ani, abia venit din club duminică dimineaţă, a intart în casă pe geam, după ce l-a spart.

A ajuns în camera sa, şi-a dat jos tricoul şi a mai luat câteva cămăşi din dulap, pe care le-a pus în mijlocul încăperii şi le-a dat foc cu o brichetă.

Cel puţin aşa reiese din declaraţia sa şi din concluzia pompierilor, care mai spun că tânărul era incoerent şi abia putea articula cuvintele. A plecat apoi din vilă şi a sunat la 112, să-şi anunţe isprava.

Înaintea lui, apucase să anunţe incendiul jandarmul care păzea Ambasada Suediei. Din fericire sau, poate, pentru familia Cherecheş, din nefericire, imobilul nu a suferit mari pagube.

Au ars câteva obiecte de îmbrăcăminte şi mobilierul din camera unde a fost pus focul, precum şi un aparat de aer condiţionat. Iar pe afară, clădirea arată intactă. Ieri, când poliţiştii de la Secţia 2 au demarat ancheta pentru distrugere, s-au lovit de refuzul proprietarilor de a colabora.

Oamenii legii nu au fost primiţi în vilă pentru a face cercetările de la faţa locului. Dacă proprietarii au vrut sau nu să regizeze o spargere urmată de incendiere, asta vor demonstra oamenii legii, la finalul anchetei.

Lucia Cherecheş, «colecţionar» de case disputate în instanţă

O avere de zeci de milioane de euro a adunat, de-a lungul carierei, avocata Lucia Cherecheş.

Deţine cele mai frumoase case din centrul Capitalei şi un teren în comuna Gruiu, câştigă mai toate procesele în care e implicată, reprezentând în mare parte persoane cu dublă cetăţenie, româno-franceză, dar, cel mai important aspect, din mandatar devine proprietar al imobilelor pe care le reprezintă în instanţă.

Ansamblul de pe Kiseleff l-a dobândit în două "tranşe". Casa de la nr.45A a fost retrocedată în baza Legii 10/2001, Lucia Cherecheş intrând în posesia ei în 2004, fiind mai întâi mandatară pentru proprietarii care şi-au revendicat imobilul.

Un an mai târziu, Lucia Cherecheş a achiziţionat a doua clădire, de la numărul 45B, după aceeaşi reţetă: mandatar- proprietar.

Mai multe