Amara, vacanţă printre buruieni şi ruine

14 iunie 2017 20:55   Național
Ultima actualizare:

Considerată în trecut „Perla Bărăganului”, staţiunea balneară Amara, din judeţul Ialomiţa, îi întâmpină anul acesta pe turişti cu plaje neîngrijite. Aşa se face că oamenii care au venit să se bucure de soare s-au trezit că trebuie să-şi aşeze cearşafurile printre buruieni.

Sezonul estival 2017 s-a deschis şi în staţiunea Amara, încă din 1 mai. Cu toate acestea, primii turişti au avut parte de o primire nu tocmai bună, atunci când au venit să se bucure de apa cu efecte benefice pentru organism a lacului. Oamenii au fost întâmpinaţi cu plaje neîngrijite şi condiţii hoteliere care lasă de dorit. Mai grav este că, deşi a trecut mai bine de o lună de la deschiderea oficială a plajelor, situaţia a rămas neschimbată. În continuare, turiştii sunt obligaţi să-şi aşeze cearşafurile printre buruieni şi să se scalde în apa încărcată de alge, care emană un miros urât. „Niciodată plajele din Amara nu au arătat atât de urât. Înainte era frumos, puteai să te simţi bine. Uitaţi şi dumneavoastră cum arată”, a declarat, pentru adevarul.ro, Elena Popescu (67 de ani), o pensionară venită din Galaţi.

 «M-am umplut de furnici pe plajă»

Cea mai mare plajă din Amara, a sindicatelor, era în trecut foarte populară atât în rândurile localnicilor, cât şi în cele ale turiştilor. După un litigiu în instanţă, sindicatele au pierdut dreptul de a o administra, iar în prezent plaja se află în grija primăriei oraşului. „Am stat doar 20 de minute la soare şi m-am dus acasă, pentru că m-am umplut de furnici. Este iarbă peste tot şi nu poţi să stai jos„ reclamă Nicoleta Adam (45 de ani), o localnică din Amara.

Autorităţile locale susţin faptul că ar fi făcut demersuri pentru a le amenaja corespunzător la începutul sezonului estival 2017, însă vremea capricioasă le-a încurcat planurile. „Noi am vrut să facem curăţenie, să tăiem iarba şi chiar să concesionăm un loc pentru amenajarea unui mini-bar, dar cu ploile acestea nu s-a putut face nimic. Abia de acum încolo ne vom ocupa şi noi să ne organizăm mai bine. Staţi liniştiţi că totul va fi bine” a declarat Gheorghe Soholodeanu, viceprimarul oraşului Amara.

Mai multe