Ambalajele returnabile îți aduc cupoane de reducere la cumpărături

22 martie 2018 15:05   Național
Ultima actualizare:

Interesul retailerilor pentru reciclarea deșeurilor din ambalaje crește de la o zi la alta. Supermarketurile își cumpără mai nou propriile aparate automate de colectare a deșeurilor reutilizabile, iar practica are dublu rol: creșterea apetitului românilor pentru colectare selectivă, dar și sporirea apetitului pentru cumpărături. Azi, un mare retailer a anunțat că îi va recompensa cu reduceri de preț la produsele de la raft pe românii care predau minimum cinci ambalaje.

Kaufland România este retailerul care, în această perioadă, își dotează magazinele cu aparate automate de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de Aluminiu (cu volum de până la 1 litru). Pentru fiecare cinci ambalaje reutilizabile depuse în aparat, indiferent de tipul lor, oamenii vor primi un cupon de discount, pe care îl pot folosi la achiziționarea de produse din magazin. Reducerea de preț nu se aplică la orice produs, ci la acelea care sunt selectate în acest sens. Săptămânal, magazinele vor selecta un produs sau o categorie de produse care va beneficia de preț redus la predarea a cel puțin cinci ambalaje.

În prezent, automatele de reciclare sunt instalate în parcările magazinelor Kaufland din București, respectiv din cartierele Basarab (bd. Orhideelor nr. 46), Pantelimon (șos. Pantelimon) și Militari (str. Valea Cascadelor), proiectul urmând să fie extins la nivel național, în funcție de spațiul disponibil din fiecare parcare. Și alți retaileri au implementat sisteme de acest gen pentru a încuraja colectarea selectivă și reducerea cantității de deșeuri depuse la gropile de gunoi. 

Cum funcționează aparatele de colectare

Aparatele sunt sub formă de containere complet tehnologizate și au o capacitate de procesare de până la 60 de recipiente pe minut. Clienții pot introduce recipientele într-o ordine aleatorie în aparat, iar acesta le identifică, le sorteză automat și le direcționează în pubela alocată fiecărui tip de material. „Imediat ce clienții depun ambalajul în automat, acesta scanează materialul și eliberează cuponul. Aparatele sunt dotate cu senzori de măsurare a gradului de umplere, senzori de mișcare, camere de supraveghere și linie de sortare”, spun reprezentanții retailerului.

Recipientele introduse trebuie să fie cât mai curate și nedeteriorate pentru a fi acceptate de aparat. De aemenea, acestea trebuie să fie goale.

Aparatul eliberează cupon valoric de discount numai pentru recipiente depuse în multiplu de cinci; la mai puțin de cinci ambalaje, automatul eliberează un cupon fără valoare.

Puteți  depune orice combinație din cele trei tipuri de ambalaje acceptate – PET, sticlă sau aluminiu. După ce ați primit cuponul/cupoanele cu discount puteți beneficia de reducere la produsul disponibil în săptămâna respectivă. Spre exemplu, dacă magazinul are 15% reducere la apa plată X, puteți folosi cuponul pentru a cumpăra apă din acel sortiment cu 15% reducere. Dacă aveți mai multe cupoane de 15% reducere la acest produs, puteți cumpăra atâtea bidoane/sticle de apă plată câte cupoane de reducere aveți.

Mai multe