Amenințare falsă cu bombă la metrou, în stația Eroilor

19 iunie 2020 9:45   Național
Ultima actualizare:

O amenințare cu bombă în stația de metrou Eroilor, care s-a dovedit a fi o informație falsă, a fost anunțată azi dimineață prin apel telefonic la 112. Stația de metrou a fost evacuată și închisă, iar trenurile au circulat fără oprire. La fața locului au ajuns polițiștii și pirotehniștii care au căutat dispozitivul exploziv. Din fericire, fără succes.

UPDATE: Alarma a fost falsă, transmite news.ro. Între timp, autoritățile au descoperit cine este autorul apelului telefonic la 112 prin care se anunța amplasarea unei bombe în stația de metrou Eroilor. Este vorba despre un bărbat din Olt, de 55 de ani. La ora 09.22, stația de metrou Eroilor a fost redeschisă, iar circulația s-a reluat în condiții normale, au anunțat, ulterior, reprezentanții Metrorex, într-un comunicat de presă.

Amenințare falsă cu bombă la metrou. La fața locului au ajuns pirotehniștii 

Potrivit informațiilor oficiale primite azi dimineață, în jurul orei 08.15, un bărbat a anunțat prin apel telefonic la 112 că în stația de metrou Eroilor se află amplasat un dispozitiv exploziv.

La fața locului au sosit polițiștii secției 17 și Brigada de Poliție pentru Transport Public – Serviciul Metrou, care au evacuat stația, și au securizat perimetrul. La fața locului și-au făcut apariția și ofițeri din serviciul piroitehnic care încearcă să găsească bomba.

Mai multe